Autoritățile din Dolj au demarat anchete, după ce un copil de 13 ani ar fi fost sechestrat și obligat să muncească la o stână, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Alin Apostol, doi bărbați sunt cercetați pentru lipsire de libertate, după ce ar fi sechestrat un minor, pe care l-ar fi obligat să lucreze. Mai mult de atât, el ar fi luat din curtea casei în care locuia cu bunica, la marginea localității Breasta.
Două două ore, minorul a plecat de la stână și și-a sunat unchiul, care l-a dus pe copil la spital, din cauză că avea stări anxioase, a precizat Alin Apostol.
Totodată, el a depus o plângere la Poliție, pentru privare de libertate. Ciobanii susțin, însă, că băiatul a mai lucrat la ei, dar că a fost nemulțumit de suma pe care urma să o primească.
Procurorul de caz urmează să decidă dacă cei doi vor fi cercetaţi în libertate sau în stare de arest.
Și Dircţia pentru Protecţia Copilului Dolj a declanşat o anchetă pentru a stabili în ce condiţii trăieşte copilul.