18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialFocar de hepatită la trei unități școlare din Vaslui. O grădiniță a...

Focar de hepatită la trei unități școlare din Vaslui. O grădiniță a fost închisă

 

O grădiniță din județul Vaslui a fost închisă, după ce mai mulți copii s-au îmbolnăvit de hepatită. Totodată, au fost confirmate focare și în alte două unități școlare, iar 15 copii au ajuns la spital, potrivit Mediafax.

„Focarul de hepatită virală a fost confirmat la şcoala din Bogdăneşti, dar şi la grădiniţa şi şcoala din Orgoieşti. De altfel, grădiniţa a fost închisă, iar unitatea şcolară nu are autorizaţie sanitară de funcţionare. În zonă au fost trimise doze de vaccin, în prezent este efectuată o campanie de vaccinare a preşcolarilor, a elevilor din clasa zero, clasa I şi clasa a VIII-a”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui, Mihaela Topliceanu.

Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Gabriela Plăcintă, în şcoala din Bogdăneşti au fost începute imediat lucrările de igienizare şi dezinfecţie.

„Focarul a izbucnit după începerea anului şcolar, când câţiva elevi s-au simţit rău. Apoi, rând pe rând, mai mulţi elevi s-au îmbolnăvit. Au fost demarate totodată lucrări de dezinfecţie şi igienizare în sălile de clasă. Spunem noi că situaţia în acest moment este sub control, am început şi o campanie de conştientizare a părinţilor, pentru a-i învăţa pe copii şi a-i determina să-şi spele mâinile înainte de a mânca, pentru că, trebuie să recunoaştem, în mediul rural se cam negliează acest aspect”, a precizat Gabriela Plăcintă.

În judeţul Vaslui, aproximativ 300 de unităţi şcolare nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, pentru că nu îndeplinesc condiţiile igienico-sanitare conform legislaţiei în vigoare. Grupurile sanitare insalubre şi lipsa apei curente sunt principalele motive pentru care şcolile nu primesc autorizaţie.

Cele mai citite

Băncile din UE dezvoltă Wero, un sistem de plăți alternativ pentru a reduce dependența de Visa și Mastercard

Cele mai mari bănci din Uniunea Europeană au colaborat în secret timp de mai mulți ani pentru a dezvolta un nou sistem de plăți...

Cea mai puternică furtună din ultimii 20 de ani. Autoritățile sunt pregătite să evacueze oamenii

ANM avertizează că un cod portocaliu va fi valabil în perioada 29 septembrie ora 08:00 - 30 septembrie ora 10:00. „După emiterea avertizărilor au fost...

A murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa o fântână

Un bărbat din comuna Adâncata, din județul Suceava, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa...
Ultima oră
Pe aceeași temă