Un jurnalist afirmă că are dovezi conform cărora autoritățile franceze pregătesc o acțiune amplă pentru a elimina din țară pericolul terorist ce a început să se manifeste tot mai frecvent, angrenând și femei, și tineri la vârsta adolescenței.
Fost reporter pentru Le Figaro, cunoscut pentru opoziția sa în privința imigranților, pe care îi consideră „un tsunami demografic“, deși el însuși e franco-algerian, Eric Zemmour pretinde că a avut o sursă guvernamentală „plasată chiar în comandamentul Operațiunii Mărăcine“, cum se numește planul de „epurare“ a Franței de musulmani. La o emisiune RTL, jurnalistul a declarat că autorii francezi ai strategiei „Mărăcine“ au colaborat cu ofițeri din armata israeliană, pe baza experienței acestora în Fâșia Gaza. „Planul este privit ca o reconquista franceză“, a explicat Eric Zemmour.
Poate că dezvăluirile acestuia s-ar fi încadrat la teoria conspirației, dacă șeful Directoratului General al Securității Interne (DGSI), Patrick Calvar, n-ar fi dat apă la moară printr-o declarație făcută în fața unei comisii parlamentare, în această vară. „Franța este pe marginea unui război civil“, a declarat Patrick Calvar. „Mai multe incidente de factură teroristă vor duce în final la conflicte sângeroase“, a insistat acesta. Se referea la starea de spirit a francezilor, mai ales după atentatul cu camionul de la Nisa. Și pentru că serviciile secrete franceze au informații de multe alte posibile atacuri teroriste, forțele speciale au început un antrenament sever pentru revolte în masă și pentru cazul în care imigranți radicalizați s-ar pregăti să ia cu asalt cartierele vecine cu cele unde locuiesc.
Faptul că nu există locuri de muncă pentru imigranți constituie principalul pericol pentru care tinerii o iau razna cu radicalizarea. Cu o săptămână în urmă, premierul Manuel Valls a afirmat că atacurile teroriste sunt inevitabile din moment ce există informații că în jur de 15.000 de musulmani sunt în colimator ca posibil radicalizați sau în curs de radicalizare. Cum s-a ajuns la această armată de radicalizați nu s-a specificat, dar mănușa a fost aruncată, iar spectrul unui război civil a devenit din ce în ce mai palpabil. Președintele François Hollande tocmai ce a declarat că este nevoie de resurse suplimentare pentru combaterea terorismului.
Femei și copii jihadiști
Peste 230 de oameni au fost uciși în atentate de la începutul anului 2015. Militanți islamiști au ucis 17 persoane în atacul de la Charlie Hebdo, în ianuarie 2015. În noiembrie, 130 de oameni au fost uciși la Paris în atacuri coordonate revendicate de ISIS, iar în iulie anul acesta, 86 de persoane au fost ucise în atacul cu camionul de la Nisa. În alte atacuri, au fost uciși doi polițiști și un preot. Cea mai recentă tentativă, executată de trei femei jihadiste, a fost stopată de poliția franceză lângă catedrala Notre Dame. Femeile foloseau o mașină Peugeot în care s-au găsit cinci butelii cu gaz. Toate trei erau adepte ISIS, iar creierul acțiunii, Ornella G., ar fi vrut să plece în Siria pentru a se alătura luptătorilor. Până atunci, luase ca țintă gările din Paris și niște secții de poliție. Prima tentativă, cea de la Notre Dame, s-a terminat când au văzut un polițist și au luat-o la fugă, renunțând să detoneze buteliile. Asta nu înseamnă că dacă n-ar fi fost prinse, n-ar fi reușit până la urmă. Cei mai tineri suspecți de legături cu organizații teroriste, anchetați de poliția franceză, au 14 și 15 ani.
Francezii se înscriu cu sutele în cluburi de vânătoare
Deși autoritățile au suplimentat numărul de polițiști care patrulează străzile și au organizat chiar și patrule de soldați în zone sensibile, francezii nu mai acceptă să stea cu mâinile în sân. Un prim indiciu că populația reacționează la pericolul islamist ar fi numărul tot mai mare al bărbaților care se înscriu în cluburile de vânătoare. Jonathan Miller, autorul cărții „Franța, o națiune în pragul unei căderi nervoase“, a declarat, pentru CNBC, că „o populație imigrantă ce trăiește în izolare și propagandă tot mai agresivă a mișcărilor extremiste de dreapta, peste care se adaugă praf de pușcă, au creat o situație toxică, având potențial exploziv“.
Franța, care se considera o națiune stabilă, garantă a libertăților umane, se află acum în pragul izbucnirii unui război civil. „Aș vrea să cred că asta este doar o exagerare isterică“, a explicat Jonathan Miller, „însă realitatea este îngrijorătoare“. Din Montpellier până la țărmul Mediteranei, s-a înmulțit numărul purtătorilor de arme, pistoale și semiautomate, în cadrul unor cluburi de vânătoare.
Iar „Operațiunea Mărăcine“ prevede că această scânteie se va produce. Marine Le Pen, lidera Frontului Național, pune paie pe foc. „Războiul împotriva fundamentaliștilor islamici nu a început încă. Este necesar să urgentăm declararea acestui război“, îndeamnă politiciana naționalistă. Totul pare să meargă ca uns. Naționaliștii de extremă-dreapta câștigă tot mai multe posturi, ceea ce demonstrează starea de spirit a francezilor. Întreaga națiune a devenit ca o oală sub presiune, ce mai are puțin și explodează.
Efectul imediat al acestei stări de spirit este agravarea condițiilor de trai pentru imigranții musulmani. Se găsesc tot mai greu servicii pentru ei, sunt nevoiți să se mute în locuințe improprii, nu mai pot să-și dea copiii la școală, iar dacă îi dau, aceștia se confruntă cu tot felul de decizii rasiste ale conducerii, cum ar fi refuzul de a oferi alimente permise de Islam la cantinele școlare. Este doar o chestiune de timp ca și ei să ajungă în pragul unei prăbușiri nervoase.