Povestea uimitoare relatată de scriitorul german Norman Ohler despre dependenţa de droguri din cel de-Al Treilea Reich schimbă tot ce se ştia despre cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie The Guardian. Nemţii au putut invada Franţa peste Munţii Ardeni numai pentru că soldaţii erau drogaţi şi nu au avut nevoie de somn trei zile şi trei nopţi.
Cartea sa, „Der totale Rausch”, dezvăluie relaţia celui de-Al Treilea Reich cu drogurile – cocaină, heroină, morfină şi, mai presus de toate, metamfetamină – şi efectele lor nu doar asupra ultimelor zile ale lui Hitler – care, în opinia scriitorului, atunci când s-a retras în ultimul buncăr era deja un drogat absolut, cu venele complet distruse – dar şi asupra succesului invaziei din Franţa din 1940.
Deşi despre perioada nazistă s-au scris până acum milioane de cărţi, Norman Ohler a reuşit să găsească ceva nou. „Probabil că drogurile nu au fost prioritatea istoricilor”, explică autorul. În opinia istoricului englez Ian Kershaw, care este probabil cea mai recunoscută autoritate în istoria Germaniei naziste, spune că această carte „un studiu serios”.
Ohler povesteşte că intenţiona să scrie un roman, pornind de la nişte întâmplări reale, dar când a vizitat arhiva pentru a se documenta, s-a răzgândit complet. Asta, pentru că a găsit documentele lui Theodor Morell, medicul personal al lui Hitler. Ajutat de istoricul german Hans Mommsen, scriitorul a scotocit prin arhivă, adunând cu atenţie orice material folositor cărţii sale. Între documente, a găsit o copie a unei scrisori semnate de Martin Bormann, secretarul privat al lui Hitler, în care se sugera că „medicaţia” pe care Morell i-a prescris-o liderului nazist trebuie ajustată, din cauza sănătăţii sale tot mai şubrede.
Drogurile în Germania nazistă, dublu sens
În perioada primei democraţii parlamentare din Germania – Republica Weimar -, industria farmaceutică era înfloritoare, iar drogurile erau disponibile la orice colţ de stradă. În acea perioadă, apropiaţii lui Hitler i-au format imaginea de persoană inatacabilă, dispusă să facă orice pentru ţară, şi care nu ar permite nici un fel de toxină să-i pătrundă în corp, nici măcar cafea. Din acest motiv, în perioada care a urmat, toţi drogaţii erau numiţi „criminali nebuni”, iar, în 1933, când naziştii au preluat puterea, „otrăvurile seducătoare” au fost interzise. Tot atunci a început asocierea consumului de droguri cu evreii. Biroul nazist pentru puritate rasială susţinea că toţi evreii sunt, în esenţă, dependenţi de droguri. Aşa că, atât evreii, cât şi drogurile trebuiau eradicate din Germania.
Pervitinul, drogul-minune al naziștilor, care i-a ajutat să atace Franța
Dar dr.Fritz Hauschild, inspirat de succesul amfetaminei în America, îşi creează propria amfetamină – Pervitin. Aceasta a devenit imediat o senzaţie şi a fost folosită pentru amplificarea performanţelor tuturor, de la secretare, la actori sau conductori de tren. Femeilor le era recomandat să ia două sau trei pe zi, pentru a-şi putea face toate treburile mult mai repede şi li se spunea că, în plus, vor şi slăbi.
În scurt timp, pilula-minune a ajuns la soldaţi. Dr. Otto Ranke a făcut unele teste la Berlin şi a ajuns la concluzia că Pervitin era un medicament perfect pentru soldaţi: pastila le tăia nevoia de somn, îi scăpa de inhibiţii şi frică, aşa că le era mult mai uşor să lupte.
În 1940, când se făceau planurile pentru invadarea Franţei prin Munţii Ardeni, tuturor medicilor din armată li s-a transmis un „decret pentru stimulare”, în care se recomanda ca fiecare soldat să ia o tabletă de Pervitin pe zi, două seara şi încă una sau două, la interval de două ore, dacă este nevoie. Aşadar, susţine scriitorul, dacă soldaţii nu ar fi fost atât de drogaţi, nu ar fi reuşit să invadeze Franţa. Şi îşi susţine afirmaţia cu mărturiile generalilor lui Hitler, care îi explicau că atacarea Franţei prin Munţii Ardeni nu este posibilă „noaptea; soldaţii trebuie să se odihnească, iar duşmanii se vor retrage, iar noi vom rămâne blocaţi în munţi”. Apoi a fost emis „decretul pentru stimulare”, care le-a permis soldaţilor să rămână treji trei zile şi trei nopţi.
În consecinţă, drogurile au fost considerate o armă eficientă, care poate fi folosită în condiții potrivnice. În 1944-1945, de exemplu, când era tot mai clar că victoria împotriva aliaţilor era imposibilă, marina germană a construit un submarin pentru o singură persoană. Ideea era ca aceste submarine minuscule să se strecoare prin estuarul Tamisei. Dar cum era loc pentru un singur marinar în ele, acesta trebuia să stea treaz patru zile la rând. Atunci, dr. Gerhard Orzechowski, farmacistul şef al comandamentului suprem al marinei din Marea Baltică, a preparat un nou super-medicament – o gumă de mestecat cu cocaină, cel mai puternic drog folosit vreodată de soldaţii germani. Pentru realizarea acesteia, s-au făcut teste pe prizonieri, care au fost puşi să meargă încontinuu până cădeau.
Drogurile lui Hitler
Între timp, la Berlin, Hitler lua la început Mutflor, un preparat pe bază de bacterii, prescris de medicul său, Morell. Prin 1941, când aceste injecţii nu mai aveau efect, medicul a trebuit să apeleze la altceva. I-a dat un „drog minune”, Eukodal, rudă apropiată a heroinei, care inducea o stare euforică pacientului. Curând, Hitler a început să facă astfel de injecţii de mai multe ori pe zi. Criza Fuhrerului a început în februarie 1945, când aliaţii au bombardat fabricile de Pervitin şi Eukodal. Două luni mai târziu, Hitler şi soţia sa, Eva Braun, s-au sinucis, din ce spun istoricii.
Cartea lui Normal Ohler a fost publicată, anul trecut, în Germania şi a fost tradusă până acum în 18 limbi.
