Ministerul de Externe reacţionează la publicarea rezultatelor anchetei despre circumstanţele prăbuşirii zborului MH-17, în urmă cu doi ani.
MAE anunţă într-un comunicat că salută "publicarea rezultatelor eforturilor Joint Investigation Team/JIT (Olanda, Ucraina, Malaysia, Australia, Belgia), destinate clarificării circumstanţelor prăbuşirii zborului MH-17. Demersul JIT reprezintă un act riguros şi independent menit să clarifice circumstanţele prăbuşirii MH-17 şi să producă concluzii care să poată conduce la înfăptuirea actului de justiţie".
"Cerem tuturor statelor care sunt în măsură să sprijine ancheta independentă condusă de JIT să coopereze pe deplin, în vederea identificării, stabilirii şi aducerii în faţa justiţiei a celor responsabili pentru faptele produse, în conformitate cu prevederile rezoluţiei Consiliului de Securitate 2166 din 2014" – mai precizează MAE.
La 17 iulie 2014 aeronava MH-17 aparţinând companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam – Kuala Lumpur. La bord se aflau 298 de persoane care şi-au pierdut viaţa (283 de pasageri şi 15 membri ai echipajului). În acest incident aviatic şi-a pierdut viaţa şi un cetăţean care deţinea dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenia română. Ancheta penală este coordonată de o echipă comună de investigaţii (Joint Investigation Team) formată din reprezentanţi ai autorităţilor judiciare şi poliţieneşti din Olanda, Ucraina, Australia, Belgia şi Malaysia.