18.2 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialPierderi la Hidroelectrica: După „lăcuste" vine seceta

Pierderi la Hidroelectrica: După „lăcuste” vine seceta

Hidroelectrica va înregistra în acest an pierderi de 100 milioane euro, faţă de un rezultat negativ de 124 milioane lei în 2011, iar veniturile vor scădea cu aproximativ 800 milioane lei, ca urmare a unei producţii de electricitate la un minim istoric.

 

Producţia de electricitate în 2012 a principalului producător de energie hidro din România, respectiv Hidroelectrica, va fi la un minim istoric, la 12 TWh, din cauza secetei, a declarat sâmbătă Remus Borza, care deţine firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Compania a încheiat primul semestru cu pierderi de 60 milioane euro. Borza a menţionat că în urma unor revizuiri de ordin contabil Hidroelectrica a încheiat anul trecut pe pierdere, şi nu pe profit, aşa cum s-a anunţat anterior.

El spune că la începutul anului estima un profit de 100 milioane euro pentru Hidroelectrica în 2012, dar seceta prelungită a afectat sever producţia de energiei a companiei şi veniturile. Într-un an hidrologic normal compania produce în medie 15 TWh de energie. Compania a consemnat anul trecut venituri de 3,18 miliarde de lei (737,2 milioane de euro), cu 6,7% mai mici comparativ cu nivelul de 3,41 miliarde de lei din 2010.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în luna iunie.

Insolvenţa se judecă cu extrase din ziare

Companiile Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie nu au nici o şansă să câştige pe argumente juridice procesele în care solicită instanţei anularea procesului de insolvenţă la Hidroelectrica, dar în justiţie este posibil orice, spune administratorul judiciar al companiei de stat, Remus Borza.

Traderii de energie menţionaţi de Remus Borza cumpărau electricitatea de la Hidroelectrica la preţuri reduse şi o revindeau la tarife mult mai mari pe piaţă. Compania de stat este în insolvenţă din 20 iunie. Una dintre cauzele care au determinat intrarea în insolvenţă este reprezentată de contractele cu traderii de energie, aşa-zişii „băieţi deştepţi”.

„Pe lege, pe argumente juridice, băieţii deştepţi nu au nici o şansă să li se accepte recursul, dar în justiţie este posibil orice. Curtea de Apel trebuie să îşi asume decizia pe care o va lua”, a declarat sâmbătă şeful firmei Euro Insol.

În ultimele luni au fost denunţate mai multe contracte de achiziţie a energiei de la Hidroelectrica, unele dintre aceste acorduri fiind încheiate până în 2018. Potrivit lui Borza, „băieţii deş­tepţi” cer în instanţă beneficii pentru viitor, adică veniturile pe care le-ar fi avut în perioada 2012-2018 dacă acordurile lor cu Hidroelectrica nu ar fi fost denunţate. Borza a mai spus că intenţionează să solicite „băieţilor deştepţi” în instanţă plata diferenţei între preţul la care au cumpărat în perioada 2009-2012 energia de la Hidroelectrica şi veniturile pe care le-au obţinut din vânzarea ei.

Potrivit lui Borza, contestaţiile depuse de companiile Alpiq Rom­Industries şi Alpiq RomEnergie, din grupul elveţian Alpiq, ar fi depuse ilegal, aceste două societăţi neavând calitatea de creditori ai Hidroelectrica.

„Alpiq-urile au depus ilegal aceste contestaţii, pentru că, potrivit legii, doar creditorii pot cere asta. Or, cele două firme nu au fost acceptate la masa credală. Judecătorul nu a acceptat o serie de dovezi depuse de noi, dar în schimb a acceptat de la Alpiq-uri inclusiv articole din ziare drept probe. Asta ne-a pus pe gânduri”, a spus Borza. 

 

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Valea Oltului, închisă din nou în reprize

Tronsoanele vizate sunt între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 Trei tronsoane vor fi afectate de lucrări de stabilizare a versanților și de îndepărtare a...
Ultima oră
Pe aceeași temă