16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialUn jurnalist olandez a fost ucis de un lunetist ISIS în Libia

Un jurnalist olandez a fost ucis de un lunetist ISIS în Libia

Un foto-jurnalist olandez a fost ucis de un lunetist care se pare că aparţine grupului Statul Islamic. Jeroen Oerlemans, în vârstă de 45 de ani, a fost doborât în timp ce făcea un reportaj despre luptele din oraşul libian Sirte, anunţă BBC.

Jurnalistul transmitea dintr-o parte a oraşului care fusese eliberată, de curând, de sub controlul ISIS. La momentul împuşcării, acesta era însoţit de o echipă care curăţa zona de mine.

Jeroen Oerlemans a fost răpit şi rănit în Siria în 2012, împreună cu fotograful britanic John Cantlie, dar a fost eliberat după o săptămână.

Jurnalistul olandez a făcut reportaje de la conflictele din Afganistan, Siria şi Libia şi a scris articole despre călătoria imigranţilor către Europa. Lucra în Libia pentru mai multe publicaţii, inclusiv pentru un săptămânal belgian, Knack, care i-a confirmat decesul. În urma sa, au rămas o soţie şi trei copii mici.

Ministrul de externe olandez, Bert Koenders, l-a descris pe Oerlemans drept „un jurnalist care continua să meargă înainte când alţii se opreau”.

Oraşul libian Sirte a fost ocupat de ISIS în februarie 2015, iar forţele aliate au început ofensiva împotriva jihadiştilor în luna mai.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă