21.1 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialUn program naţional de eficientizare energetică a clădirilor

Un program naţional de eficientizare energetică a clădirilor

Iată şi o veste bună: statisticile arată că industria construcţiilor a crescut în primele 6 luni ale anului cu 6%. Această creştere se datorează în primul rând creşterii pieţei de termoizolaţii şi ciment, pe piaţa de zidărie înregistrându-se, însă, un mic regres. Tot conform statisticilor, preţurile de producţie la materialele de construcţii au crescut în medie de la începutul anului cu 2,5%, iar preţurile la retaileri nu au înregistrat o creştere mai mare de 6-7%. Pentru a şti cum să ne planificăm lucrările de construcţii, amenajare şi renovare la casă, ne interesează, de asemenea, cum vor evolua preţurile materialelor pentru construcţii în actualul sezon, până la sfârşitul anului, ţinând seama şi de anunţata creştere a preţului energiei. Specialiştii estimează că acestea nu vor înregistra o creştere mai mare decât cea precedentă, şi anume de 2-2,5%, ceea ce înseamnă că este un moment acceptabil pentru amenajări şi renovări, mai cu seamă pentru reabilitarea termică a caselor. În această privinţă, se poate spune că se dispune de o legislaţie care ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii, dar se aşteaptă ca politicul să o implementeze, un program naţional de reabilitare energetică a clădirilor fiind o soluţie a momentului, mai cu seamă că şi Europa insistă pe problema energiei. Directiva energetică privind eficienţa energetică a clădirilor a fost adoptată în 2011, însă legea privind gradul de reabilitare a locuinţelor nu s-a adoptat, fiind în continuare în dezbaterea Parlamentului, deşi este pe lista de priorităţi a Guvernului. Este de remarcat că în această lege se prevede pentru prima dată şi creşterea gradului de reabilitare a locuinţelor individuale, proprietarii vor fi deci obligaţi să ia măsurile corespunzătoare. Mai este în discuţie şi o readaptare a Ordonanţei 18 privind reabilitarea blocurilor de locuinţe, în concordanţă cu noul program POR, pentru care (iarăşi o veste bună), au fost obţinute fonduri europeene pentru reabilitări.

Aşadar, termoizolarea locuinţelor este prima recomandare pe care o facem pentru acest sezon, între preocupările noastre putând fi incluse, de asemenea, cele privind bucătăria, cămara, grădina precum şi începerea curăţeniei de toamnă.

Puteţi obţine răspunsuri experte la întrebările şi problemele dvs.: ion.diamandi@romanialibera.ro

Cele mai citite

Igienă și performanță cu Produsele Profesionale: Tork, Lucart și Kiehl

În mediul de afaceri modern, menținerea igienei și curățeniei este esențială nu doar pentru confort, ci și pentru sănătatea angajaților și clienților. Produsele igienice...

INSP: 103 cazuri de infecție cu West Nile și 20 de decese în România de la începutul sezonului

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că, de la începutul sezonului de monitorizare a infecțiilor cu virusul West Nile, la data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă