10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialMedicii egipteni au intrat în GREVĂ

Medicii egipteni au intrat în GREVĂ

Medicii din spitalele egiptene au început o grevă luni pentru a cere salarii mai mari şi condiţii mai bune de muncă, un conflict care se adaugă la alte acţiuni care pun o presiune puternică asupra Guvernului, relatează AFP, potrivit Mediafax.

„Greva vizează aproximativ 540 de spitale publice, respectiv aproximativ 40 la sută din serviciile de sănătate furnizate populaţiei în întreaga ţară”, a declarat liderul sindicatului medicilor, Khairy Abdel Dayem, pentru presa guvernamentală.

Cu toate acestea, serviciile de urgenţă şi unităţile de terapie intensivă nu sunt afectate de această grevă.

Medicii solicită măriri salariale şi o creştere cu 15 la sută a bugetului sănătăţii. În acelaşi timp, cer o protecţie mai bună a spitalelor, care au fost ţinta a numeroase atacuri de când securitatea s-a deteriorat după îndepărtarea de la putere în februarie 2011 a regimului preşedintelui Hosni Mubarak.

Reprezentanţi ai medicilor s-au întâlnit săptămâna trecută cu preşedintele Mohamed Morsi, dar fără să ajungă la un acord.

Egiptul este afectat, de la revolta anti-Mubarak, de multiple conflicte, acestea reflectând aşteptările sociale ridicate ale populaţiei de la o economie aflată, însă, în criză.

Greve repetate au afectat sectoare precum educaţia, transporturile publice sau marile întreprinderi de stat.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă