7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialCând aflăm ce face statul cu banii din taxele de drum şi...

Când aflăm ce face statul cu banii din taxele de drum şi pe carburanţi? | OPINIE

Autoritățile au reușit să urce iar pe culmile penibilului, la inaugurarea ciotului din Autostrada 1 dintre Săliște și Cunța. Un ciot de care se leagă o serie de alte situații penibile, începând cu momentul când Ponta a forțat inaugurarea pentru propagandă electorală.

România este singura țară din Europa și probabil din lume care și-a demolat o bucată dintr-o autostradă proaspăt inaugurată.

Asta într-o țară aflată oricum în Evul Mediu cu infrastructura rutieră. Ca să înțelegem bine cât de penibili suntem, la acest capitol, vă aduc aminte că ne va apuca anul 2018 fără să avem legate marile provincii istorice prin autostrăzi. Adică suntem cam unde eram și acum un secol, când România a luat ființă.

Suntem rușinea Europei!

Dincolo de penibilul acestei realități, românii plătesc foarte scump, în vieți și bani, incapacitatea statului de a face modernizări. Buletinele de știri sunt cronici negre ale dramelor care se petrec zi de zi pe șosele.

Românii își încep fiecare dimineață numărând morții în accidente, în buletinele de știri. Seara, mergem la culcare de cele mai multe ori după ce vedem alte știri cu alți morți în accidente rutiere.

Dispare de pe harta țării, în fiecare an, câte un oraș de dimensiune mică pentru că vorbim de mii de morți pe an. Proporțiile exacte ale carnajului sunt necunoscute pentru că autoritățile nu au publicat de ani de zile o statistică exactă a numărului de morți. Asta deși la nivelul Poliției Rutiere se țin evidențe stricte care ar putea permite prezentarea acestei statistici sinistre în timp real.

Conform unor statistici publicate pe un site specializat în informații despre asigurări, România este țara cu cel mai mare număr de decese rutiere, aproape dublu față de media Uniunii Europene (UE). Este vorba despre statisticile pentru anul 2015 publicate de Comisia Europeană (CE).

„Anul trecut, România a raportat o rată de 95 de persoane decedate în accidente rutiere la fiecare milion de locuitori, mult mai mare față de media de 51,5 decese înregistrată la nivelul UE. Această rată din România a crescut în 2015, față de 2014, când a fost de 91 persoane decedate la un milion de locuitori“, se arată pe site-ul www.1asig.ro.

Încercați să găsiți o statistică oficială, pentru acest an, pe vreun site guvernamental. Veți constata că publicului îi sunt ascunse, din incompetență sau deliberat, proporțiile masacrului național provocat de accidentele tot mai grave de pe șoselele românești de Ev Mediu.

O coincidență interesantă este că există aceeași secretomanie sau incompetență în informarea publicului și la capitolul taxe. Șoselele sunt capcane sângeroase, în condițiile în care șoferii plătesc, în România, o grămadă de taxe pentru a putea circula cu mașina.

Două sunt destinate direct investițiilor în infrastructura rutieră: taxa de drum și acciza din carburanți.

Acciza nu poate fi evitată pentru că e stoarsă de stat direct de la pompă, fiind inclusă în prețul benzinei. Taxa de drum e impusă cu un sistem draconic care vânează și execută silit eventualii contravenienți. Nu vedem însă același zel când e vorba de construit șosele. Pur și simplu statul nu modernizează nimic, deși cetățenii plătesc din greu și apoi mor după ce banii lor dispar într-un hău întunecat. Nimeni nu știe câți bani se strâng anual din aceste taxe și nici cum se consumă ei.

De ce?


Intră în dialog cu jurnalistul Mălin Bot și pe rețele sociale



 

Cele mai citite

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...

Guvernul prelungește plafonarea prețurilor RCA: o soluție temporară, pentru o piață dezechilibrată

În primele nouă luni din 2024, valoarea primelor RCA a atins 6,8 miliarde de lei, cu o creștere de 8,2%, față de anul precedent Guvernul...

Cristi Chivu, la un pas de a prelua CFR Cluj! Pregătit să revină în România pentru a lupta la titlu

Fostul internațional român ar putea deveni noul antrenor al echipei clujene, în contextul unei despărțiri iminente între Dan Petrescu și club. Cristian Chivu, fostul căpitan...
Ultima oră
Pe aceeași temă