2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportAndronescu: Moţiunea PDL pe educaţie - un demers democratic, şansa de a...

Andronescu: Moţiunea PDL pe educaţie – un demers democratic, şansa de a explica ce e în sistem

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, consideră că moţiunea simplă pe educaţie depusă, marţi, de PDL, la Camera Deputaţilor, este un demers democratic care îi va oferi şansa de a explica ce se întâmplă în sistemul de învăţământ, transmite corespondentul Mediafax.

Ecaterina Andronescu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă la Cluj, că parlamentarii care vor participa la dezbaterea moţiunii simple a PDL au şansa să devină „puncte de sprijin în demersurile pe care trebuie să le facem pentru educaţie”.

„Moţiunea simplă pe educaţie depusă de PDL este un demers democratic, prevăzut de Constituţie, pe care îl privesc cu toată deschiderea. Am considerat întotdeauna că o moţiune este un moment în care Parlamentul se poate apleca asupra unui domeniu de interes major pentru ţară. Voi porni în tratarea acestui subiect de la realitatea sistemului şi voi aduce în discuţie ce am făcut în două luni, de când sunt ministru. Nu cred că nu am ce spune. Este şansa mea de a explica ce se întâmplă în educaţie, voi spune despre lucrurile pe care le-am găsit. E şi şansa celor care participă la dezbateri în Parlament să devină puncte de sprijin în demersurile pe care trebuie să le facem pentru educaţie. Eu cred că societatea de mâine nu poate să fie mai performantă decât este educaţia astăzi”, a spus Andronescu.

Citeşte şi:

PDL a depus o MOŢIUNE SIMPLĂ pe educaţie. Cere demisia lui Ponta şi a lui Andronescu

Ea a precizat că în momentul preluării mandatului de ministru clasa pregătitoare era la nivel zero, nu era mobilier şcolar licitat, nici materialele didactice.

„Nu numai despre clasa pregătitoare am ce spune, ci şi despre bacalaureatul profesional şi nu înţeleg de ce îi deranjează pe cei din opoziţie această soluţie. Voi da explicaţiile necesare”, a spus ministrul Educaţiei.

Ecaterina Andronescu a participat, marţi, la Mănăstirea Nicula, în judeţul Cluj, la Congresul Facultăţilor de Teologie Ortodoxă, la invitaţia mitropolitului Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Grupul parlamentar al PDL a anunţat, marţi, în plenul Camerei, depunerea moţiunii simple pe Educaţie intitulată „Brambureala din Educaţie duce la plagiat şi eşec şcolar”.

PDL solicită, în moţiune, renunţarea la bacalaureatul profesional şi la revenirea clasei pregătitoare la grădiniţă, dar şi demisia premierului.

Cele mai citite

China dă startul celui mai mare baraj hidroenergetic din lume

China a aprobat construcția unui baraj hidroenergetic de proporții fără precedent, situat în estul platoului tibetan, pe râul Yarlung Zangpo. Proiectul, care va produce Chinei...

Serviciile de la Kremlin susțin că au dejucat comploturi ucrainene vizând ofițeri de rang înalt din Rusia

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a prevenit o serie de comploturi ale serviciilor de informații ucrainene care aveau...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă