Parlamentul înființează, prin lege, un institut care va studia religiile abrahamice și va proteja „arealele geologice” din „spațiul istoric al Levantului”. Institutul va fi subordonat Parlamentului, va fi finanțat de stat și va avea 36 de angajați.
Deși nu s-a anunțat oficial, institutul de studii levantine va fi controlat de fostul președinte Emil Constantinescu, care a făcut lobby pentru acest proiect de lege.
În plus, parlamentarii, generoși, vor ca sediul să fie asigurat de regia protocolului de stat. Proiectul privind înfiinţarea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL) a trecut fără probleme de Senat și așteaptă votul final la Camera Deputaților, după care va merge la promulgare.
Oficial, inițiativa legislativă este semnată de un grup de 15 parlamentari, în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu și Cristiana Anghel. Pe listă se află și membri ai PSD, PNL și UDMR. Tăriceanu a recunoscut însă în plenul Senatului că inițiativa îi aparține lui Emil Constantinescu și l-a invitat pe acesta să susțină proiectul, în plenul Senatului. „Este o zonă de veche cultură, este zona în care s-au născut religiile abrahamice. (…) Este momentul să vedem altfel istoria, să reuşim să realizăm o altă lectură a istoriei”, a explicat fostul șef al statului.
Andronescu și Cristiana Anghel, încântate
Guvernul și Academia Română s-au opus însă acestei inițiative, dar secretarul de stat Ioan Ghiozdeanu a fost practic alungat de la microfonul Senatului în momentul în care a dorit să explice această poziție.
„Îi spun domnului Constantinescu următorul lucru: unde a scuipat Guvernul, pupă Senatul României!”, a declarat senatoarea Cristiana Anghel.
În afară de Cristiana Anghel, inițiativa a fost sprijinită, în Senat, și de Ecaterina Andronescu (Partidul Social Democrat).
„Susţinem în faţa dumneavoastră adoptarea acestei iniţiative legislative şi care se referă la promovarea României – un punct extraordinar de important, promovarea României prin cultură şi a culturii României, ceea ce este, de asemenea, la fel de important, şi, nu în ultimul rând, în contextul acesta geopolitic dificil, un asemenea institut are şansa, împreună cu diplomaţia României, să facă pentru ţara aceasta lucruri de care să fim cu toţi mândri”, a declamat Ecaterina Andronescu.
Buget generos
În Camera Deputaților, Executivul nici măcar nu a mai încercat să-și susțină punctul de vedere. Motivul pentru care Guvernul Cioloș s-a opus: suma de 2,6 milioane de lei necesară funcționării ar fost luată din Fondul de rezervă al Guvernului și s-ar fi ieșit din plafonul cheltuielilor de personal. În schimb, Academia Română a fost mult mai dură și a desființat proiectul Tăriceanu-Constantinescu.
„Crearea ISACCL nu este justificată, căci o unitate de cercetare fără cercetători și fără dotări complementare (bibliotecă, cabinet de cartografie) și, totodată, lipsită de îndrumare competentă nu poate fi justificată”, se arată în punctul de vedere al Academiei. În plus, în documentul semnat de vicepreședintele Academiei Victor Spinei este ironizată titulatura institutului.
„Titulatura ISACCL nu a fost fericit aleasă, de vreme ce, potrivit terminologiei românești, noțiunile de cultură și civilizație acoperă grosso modo aceeași semantică, desemnată prioritar în mediile savante germanofone prin Kultur”, scrie Spinei, un istoric specializat în migrațiile și invaziile mongole. Academia Română și-a exprimat rezervele și în legătură cu subordonarea ISACCL față de Parlament și Academia Mondială de Arte și Științe. „Nu înțelegem de ce se dorește ca ISACCL să fie plasat sub obediența unui organism cu un evantai de preocupări luxuriante, precum Academia Mondială de Arte și Științe, și nu a unor instituții specializate în prospectarea civilizației levantine”, apreciază Academia Română. Așa-numita Academie Mondială de Arte și Științe este o fundație cu sediul în California. Printre obiectivele ei se află și eliminarea completă a armelor nucleare.
PARLAMENT.Steriu, preocupat de fitness
Pe ultima sută de metri a activității acestui Parlament apar tot mai multe inițiative excentrice. Ieri, co-președintele executiv al PMP Valeriu Steriu a depus un proiect prin care cere reducerea TVA la 9% pentru serviciile de fitness. „Conform statisticilor oficiale, obezitatea a depășit pragul de 20% în rândul românilor, aflându-se într-o continuă creștere și manifestându-se la vârste din ce în ce mai fragede. Am decis să le oferim românilor cadrul necesar pentru a putea avea acces la serviciile sălilor de fitness și sport, cu costuri mult reduse”, a explicat Steriu. El susține că maratoanele și cursele de ciclism nu sunt suficiente pentru a combate obezitatea, deci este nevoie să se ofere populației „un impuls pentru a reveni la un stil de viață mai sănătos”. În comunicatul de presă care anunță această inițiativă nu se precizează care va fi impactul bugetar al acestei reduceri a fiscalității și nici care fi, concret, impactul ei. În schimb, Steriu insistă că se vor oferi astfel cluburi de sport pentru tinerii care locuiesc în orașele mici.