Cercetătorii s-au folosit de oase şi date genetice pentru a stabili ce care au fost primele boli de pe Pământ, potrivit unei sinteze realizate de howstuffworks.com. Astfel, aceştia au aflat că oamenii sufereau, acum mii de ani, de holeră, febră tifoidă şi tuberculoză, boli care au fost eradicate de curând sau cu care milioane de oameni se confruntă în continuare.
„Anomaliile prezentate de oase sunt o sursă foarte bună de identificare”, spune Dr. Anne Grauer, antropolog la Universitatea Loyola, din Chicago. „O altă sursă pentru a data bolile sunt probele genetice”, adaugă Dr. Charlotte Roberts, arheolog şi profesor la Universitatea din Durham.
Holera
Deşi prima documentare a holerei îi aparţine lui Hippocrat (undeva prin 400 î.Hr.), boala a izbucnit, cel mai probabil, în apropierea Râului Gange, pe când Atena era un loc nedezvoltat încă.
Gangele este una dintre cele mai vechi surse de apă în jurul cărora s-au stabilit oameni. Penru ca holera să se răspândească are nevoie de o densitate mare a populaţiei şi de o sursă de apă pe care aceasta să o alimenteze cu bacterii, factori existenţi în zona asiatică cu mult înainte de dezvolatarea Greciei Antice.
Febra tifoidă
Între 430 şi 426 î.Hr., Atena a fost lovită de tifoiddă. Istoricul Thucydides a descris simptomele: „Oameni sănătoşi au fost atacaţi brusc de fierbinţeli în zona capului, a gâtului şi pe limbă, făcându-i să emane un miros urât. Când ajungea în stomac, îl deranja. Dacă ajungea şi mai departe, la intestine, provoca ulceraţie şi diaree. Oboseala generată de toate acestea era, de obicei, fatală”.
Boala nici că ar fi putut apărea într-un moment mai prost, contribuind la înfrângerea Atenei de către Sparta în Războiul peloponesiac.
Lepra
Dacă holera sau febra tifoidă se răspândesc cel mai bine cu ajutorul surselor de apă, lepra are o altă strategie – pot trece chiar şi mai mult de 20 de ani până să apară vreun simptom, timp în care boala este răspândită.
Prima menţiune a bolii se găseşte în „Ebers Papyrus”, un papirus egiptean scris în 1550 î.Hr.
Variola
Din moment ce scopul mumificării este să conserve ţesuturile moi, Egiptul posedă o vastă colecţie de informaţii despre bolile antice ale ţesuturilor de suprafaţă.
Sir Marc Armand Ruffer, unul dintre primii cercetători care au studiat mumiile egiptene din punct de vedere paleopatologic, a descris trei mumii care aveau pustule circulare, foarte similare celor cauzate de variolă.
Cea mai veche dintre aceste mumii data din 1580 î.Hr., iar cea mai recentă era mumia lui Ramses V, care a murit în 1157 î.Hr.
Specialistul în variolă Donald R. Hopkins a confirmat existenţa pustulelor. Cu toate acestea, nu se poate şti exact dacă boala lui Ramses V a fost, într-adevăr, variola.
Rabia
Nu numai că o persoană este infectată, dar creierul îi este atacat de rabie astfel încât să o facă să vrea să muşte lucruri. Şi aşa merge rabia mai departe.
Boala a fost descrisă prima dată în jurul anului 2300 î.Hr., în Eshuma Code of Babylon.
Prima persoană despre care se ştie că a supravieţuit rabiei fără vaccin este o adolescentă din Wisconsin, care a fost muşcată de un liliac turbat în 2004.
Malaria
Prima menţiune clară a bolii, din scrierea chinezească „Nei Ching”(„Regula Medicinei”), datează din perioada 2700 î.Hr.
Romanii au oferit primul leac împotriva malariei: o amuletă pentru gât, pe care era înscrisă o incantaţie. De-a lungul vremii, oamenii au încercat multe alte remedii. Însă 300 de milioane de oameni sunt, în continuare, infectaţi, în fiecare an.
Pneumonia
Hippocrat a scris prima dată despre pneumonie, numind-o o „boală a anticilor”. Din moment ce este o boală a ţesutului moale, nu există multe dovezi arheologice ale pneumoniei. Însă este foarte probabil ca diverse forme ale bolii să fi apărut odată cu plămânii noştri.
Tuberculoza
În 2008, o echipă de cercetători de la University College London a găsit, în zona oraşului antic Alit-Yam, de pe coasta Israelului, două schelete care prezentau leziuni caracteristice tuberculozei. Testele ADN au confirmat faptul că boala este veche de cel puţin 9.000 de ani.
Au mai fost descoperite leziuni caracteristice pe oase găsite în Turcia, vechi de aproximativ 500.000 de ani.
Conjunctivita granuloasă
Schelete aborigene din Australia, datând din anul 8.000 î.Hr., prezintă o leziune craniană comună pentru cazurile de conjuctivită granuloasă. Aceste leziuni se datorează infecţiei oaselor, cauzate, la rândul lor, de infectarea ţesuturilor moi. Scheletele au fost găsite în zona australiană în care boala este cel mai des întâlnită în prezent.
