Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a declarat că statul român are o contribuție financiară semnificativă la Sistemul național de sănătate din Marea Britanie (NHS), scrie Agerpres. Mihalache a subliniat totodată importanța evitării scenariului în care cetățenii români sunt supuși unor ‘hărțuieli’ de tip administrativ.
Mihalache a accentuat necesitatea ca întregul proces să se desfășoare într-un mod clar și previzibil, argumentând că absența predictibilității exacerbează atât incertitudinea resimțită de cetățenii români după referendumul din 23 iunie 2016, cât și tensiunile sociale, potrivit unui comunicat postat pe pagina de Facebook a ambasadei.
Ambasadorul României la Londra a menţionat că România cheltuieşte peste 100.000 de euro pentru a pregăti un student la medicină pentru a deveni medic. ”Aceasta este contribuția noastră la Serviciul dumneavoastră național de sănătate’‘, a spus diplomatul român, care a precizat că în cadrul NHS lucrează în prezent cel puțin 10.000 de români.
În contextul unei discuţii privind impactul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană asupra cetățenilor europeni care locuiesc și lucrează în această țară, oficialul român a amintit, totodată, că respectarea principiului liberei circulații a persoanelor și a drepturilor cetățenilor europeni funcționează în ambele sensuri, precizează sursa citată.