Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri seară, la București, că România speră să ajungă la o „înțelegere rezonabilă” cu Canada pe tema vizelor pentru cetățenii români.
Dacă se va reuși această înțelegere rezonabilă, România „își va retrage rezervele” față de proiectul de acord comercial UE – Canada, adică nu își va folosi dreptul de veto la acest acord.
Una dintre condițiile cerute de România este legată de momentul suspendării vizelor pentru Canada, care trebuie să aibă loc în anul 2017. „Noi dorim anul 2017, nu 2018 sau altceva”, a subliniat șeful statului român.
Președintele Iohannis a făcut aceste precizări înainte de plecarea lui la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, care va începe joi dimineață.
România nu va susține demersurile Uniunii Europene privind semnarea și aplicarea provizorie a Acordului economic și comercial cu Canada, a anunțat, miercuri, Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Marți, secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, a participat la Consiliul Afaceri Generale (CAG) de la Luxemburg.
Guvernul României dorește ca, încă din anul 2017, românii să poată călători în Canada fără vize, nu etapizat, până în 2018, aşa cum a propus partea canadiană.