Dacian Cioloş a dezvăluit, într-un interviu pentru Hotnews, care este viziunea sa asupra viitorului ministru al Justiţiei din România. Premierul a declarat că o astfel de funcţie va putea fi îndeplinită de o persoană independentă politic, verticală, onestă, să nu aibă tinichele şi să nu planeze suspiciuni în jurul său.
„Cred ca trebuie sa fie un om care să cunoască foarte bine sistemul judiciar, care sa fie vertical, onest, să nu aiba tinichele si să nu planeze suspiciuni in jurul lui. Probabil că un ministru independent politic, atât timp cât guvernul are responsabilităţi inclusiv în numirea unor responsabili din justitie… Cred că e important să fie independent”.
Întrebat de situaţia tensionată din Ministerul Justiţiei, premierul României a afirmat că ministrul Raluca Prună s-a angajat la început că o să finalizeze o strategie anticorupţie şi a făcut-o.
„N-aş judeca un om doar după declaraţii, chiar dacă pentru un demnitar şi ele sunt importante. Dar declaraţiile sunt luări de poziţie. Eu m-am uitat şi îmi judec miniştrii în primul rând după acţiunile şi eficienţa lor. Şi doamna Prună s-a angajat la început că o să finalizeze o strategie anticorupţie şi a făcut-o, s-a angajat să operaţionalizeze o agenţie pentru recuperarea bunurilor indisponibilizate care era pe hârtie de multă vreme, şi acum avem această agenţie gata, ea va începe să lucreze. Deci sunt mai multe lucruri făcute. Într-adevăr, au fost două moţiuni simple, din care doar una a trecut acum în prag de campanie şi ambele moţiuni au avut la bază declaraţii şi nu fapte sau lipsa unor fapte.”