Tânărul rănit în explozia care a avut loc la Bistriţa, în urmă cu o săptămână, a încetat din viaţă la Spitalul Bagdasar Arseni, a confirmat purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Mircea Carantino.
Pacientul a fost transportat la Bucureşti în stare foarte gravă, fiind intubat şi ventilat mecanic. De asemenea, victima prezenata arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului, dar şi pe căile aeriene. Medicii au fost, de la început, rezervaţi în privinţa şanselor la viaţă ale bărbatului.
Miercuri a avut loc o explozie la un bloc de locuințe din Bistrița. Nouă persoane au fost transportate la spital, dintre care una este în stare gravă, cu arsuri pe 70% din corp, transmite cotidianul local online bistriteanul.ro. 40 de apartamente au fost afectate.
Explozia s-a produs la un bloc situat la intersecția străzilor Arțarilor și Trandafirilor, în zona Decebal. Din primele informații reiese că o butelie a explodat la etajul trei al unui bloc. Nouă persoane au fost rănite în urma exploziei, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Tânărul din apartamentul în care a avut loc deflagraţia este în stare gravă, cu arsuri de peste 70% din suprafața corpului. Vecinii spun că este vorba despre despre un tânăr care are probleme cu drogurile şi ar fi fost internat inclusiv la Secția de Psihiatrie. Tânărul a fost intubat şi medicii bistrițeni încearcă să îl transfere la Clinica de Arși din București.
Pompierii au evacuat locatarii blocului în cauză, iar alimentarea cu gaz a fost oprită.
Locuințele blocului de peste drumul celui în care s-a produs deflagrația au rămas fără geamuri. Bucăți din blocul în care s-a produs explozia au fost împrăștiate în locul de joacă pentru copii din apropiere, întinzându-se pe zeci de metri. Cel mai probabil a fost afectată structura de rezistență a clădirii, plăcile de beton deplasându-se pur și simplu la etajul al III-lea. Un martor povestește cum a văzut de la patru blocuri distanță o flacără care ardea cu putere, imediat după ce s-a auzit bubuitura.
Potrivit ISU Bistrița, au fost afectate toate cele 40 de apartamente din blocul în care s-a produs explozia și alte 20-25 din blocul de vis-a-vis.