6.3 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul ministru de Interne Petre Tobă a contestat decizia CNATDCU, în cazul...

Fostul ministru de Interne Petre Tobă a contestat decizia CNATDCU, în cazul lucrării sale de doctorat

Fostul ministru al Afacerilor Interne Petre Tobă a contestat decizia Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) potrivit căreia lucrarea sa de doctorat este plagiată, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei, pentru News.ro.

Astfel, lucrarea sa urmează să fie reanalizată.  

Pe de altă parte, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, nu a depus, încă, o contestație, a mai spus reprezentanta Ministerului Educației.

„Fostul ministru a despus contestaţia faţă de decizia CNATDCU. Primarul oraşului Voluntari încă nu, întrucât CNATDCU a trimis o adresă de e-mail la care nu a putut fi contactat. La finele săptămânii trecute, a venit avocatul său pentru a i se comunica decizia CNATDCU, iar termenul de contestaţie curge din acel moment”, a precizat Mirabela Amarandei.

În 12 octombrie, Consiliul General al CNATDCU a decis că fostul ministru de Interne Petre Tobă şi primarul oraşului Voluntari Florentin Pandele au plagiat în lucrările lor de doctorat. Totodată. membri CNATDCU au anunțat că vor trimite la Ministerul Educaţiei propunerea de retragere a titlurilor de doctor acordate acestora. Astfel, Pandele și Tobă aveau la dispoziţie 14 zile pentru a contesta decizia.

Decizia CNATDCU a fost luată cu majoritate de voturi de către membrii Consiliului General, care şi-au însuşit astfel raportul Comisiei de experţi potrivit căruia Petre Tobă şi Florentin Pandele au plagiat în lucrările de doctorat.

Comisia de experţi a stabilit, la începutul lui octombrie, că Petre Tobă şi Florentin Pandele au plagiat în lucrările de doctorat şi au trimis raportul Consiliului General al CNATDCU, cu recomandarea de a fi propusă retragerea titlurilor de doctor.

În 7 septembrie, Consiliul General al CNATDCU a respins rapoartele comisiilor de lucru care stabileau că Petre Tobă şi Florentin Pandele nu au plagiat în lucrările lor de doctorat şi au decis să fie constituită o nouă comisie de experţi, care să dea un verdict. Vicepreşedintele CNATDCU, Marius Andruh, preciza atunci că au fost 29 de voturi împotriva celor două rapoarte, două în favoarea lor şi nouă abţineri.

„Cele două rapoarte sunt incomplete, pe alocuri superficiale, argumentele prezentate nu sunt concludente şi, din păcate, cu contradicţii care generează confuzii periculoase pentru etica cercetării ştiinţifice. De pildă, se recunoaşte că anumite pasaje şi propoziţii, pagini, sunt preluate din alte surse, dar nu sunt recunoscute ca plagiat. Unele concluzii pot fi periculoase pentru buna funcţionare a instituţiei doctoratului la noi în ţară”, spunea  Andruh.

Comisia de lucru a CNATDCU stabilise că fostul ministru al Internelor Petre Tobă nu a plagiat în lucrarea de doctorat  „Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale”, susţinută în 15 februarie 2011, la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, sub coordonarea fostului chestor Anghel Andreescu.

Anterior, în 9 iunie, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a trimis, la solicitarea Ministerului Educaţiei, punctul de vedere privind lucrarea de doctorat a lui Tobă, arătând că, după analizarea lucrării, concluzia a fost că cercetarea ştiinţifică a acestuia „a fost utilă”, întrucât „a căutat să identifice modalităţile de acţiune în domeniul cooperării poliţieneşti internaţionale”. Comisia de Etică a Universităţii „Carol I” a propus  menţinerea titlului de doctor acordat în 2011 lui Petre Tobă.

Jurnalista Emilia Şercan a scris, în noiembrie 2015, că peste 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei cu care Petre Tobă a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor şi fără a respecta normele naţionale şi internaţionale de citare în opere ştiinţifice.

În cazul lui Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, Comisia de Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică a CNATDCU a avizat, cu şase voturi din şapte, unul dintre membri fiind absent, raportul comisiei independente de lucru. Potrivit raportului, Pandele nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat, cu titlul „România şi noile provocări generate de integrarea europeană”.

Din grupul care a analizat teza de doctorat a lui Florentin Pandele au făcut parte conferenţiarul universitar Cristian Niţă şi conferenţiarul universitar Veronica Mihalache, ambii de la Academia Naţională de Informaţii, precum şi profesorul universitar Claudiu Ţupulan de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Potrivit sesizării care a ajuns la CNATDCU, Pandele ar fi copiat în lucrarea sa de doctorat „România şi noile provocări generate de integrarea europeană”, aproximativ o treime din conţinut. Presa a scris şi despre cealaltă lucrare de doctorat a lui Florentin Pandele, „Coordonate juridice şi strategice privind navigaţia maritimă”, susţinută în 2007 la Academia de Poliţie, sub coordonarea lui Ion Dascălu, că ar fi fost plagiată din propria sa lucrare de licenţă. 

Cele mai citite

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...
Ultima oră
Pe aceeași temă