6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCu cât creşte preţul la noua pistă a Aeroportului din Cluj

Cu cât creşte preţul la noua pistă a Aeroportului din Cluj

Lucrările de construire sunt executate de o asociere condusă de firma Construcţii Napoca,
al cărei manager este preşedintele UNPR Cluj, Ştefan Dimitriu.

Preţul pentru noua pistă de aterizare – decolare a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca ar putea creşte cu 20 la sută, a anunţat managerul general al companiei Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu. Preţul iniţial, rezultat în urma licitaţiei pentru construcţia pistei, a fost stabilit la 137,8 milioane de lei. Creşterea de preţ ar urma să aibă loc din motive neimputabile constructorilor ori actualei conduceri a Consiliului Judeţean Cluj, a declarat preşedintele Consiliului, Horea Uioreanu. Este vorba de structura solului, dar şi de întârzierea unor proceduri legate de exproprierea celor care deţineau suprafeţele de teren pe care este construită noua pistă.

„Nu suntem în grafic cu lucrările, dar nu asta este problema. Important este ca noua pistă să fie gata cât mai repede”, a spus Horea Uioreanu, care a inspectat şantierul de la marginea oraşului. La rândul său, managerul general al companiei Construcţii Napoca, liderul asocierii de companii care a câştigat licitaţia pentru construirea noii piste, Ştefan Dimitriu, a promis că lucrarea va fi gata în primul semestru al anului viitor. Noua pistă ar urma să aibă 2.100 de metri, iar apoi ar urma să fie prelungită până al 3.500 de metri.

Someşul va fi deviat

Pentru a putea prelungi noua pistă a aeroportului clujean până la 3.500 de metri, va trebui deviat cursul râului Someşul Mic. În acest moment, inginerii lucrează la proiectarea lucrărilor. „Nu noi vom face această lucrare, ci Guvernul, prin intermediul Apelor Române”, a declarat Horea Uioreanu. El a afirmat că „stăm bine cu exproprierile, cu plata despăgubirilor stăm mai prost”. Din cele 700 de loturi de teren care au trebuit expropriate, până acum, reprezentanţii administraţiei judeţene au plătit contravaloarea despăgubirilor pentru 50 de loturi.

Horea Uioreanu a spus că, în unele cazuri, neplata despăgubirilor nu a fost provocată de lipsa banilor necesari, ci de motive care ţin de proprietari. Aceştia trebuie să completeze dosare cu actele necesare dării în plată a sumelor la care au dreptul, însă unii nu au reuşit să obţină toate actele necesare. Deocamdată, membrii conducerii Consiliului Judeţean Cluj nu au stabilit un termen pentru finalizarea pistei de 3.500 de metri. În momentul în care aceasta va fi gata, pe Aerooportul Internaţional Cluj-Napoca vor putea ateriza aeronave de mari dimensiuni, inclusiv din categoria celor care efectuează zboruri transatlantice. În momentul inaugurării proiectului, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, spunea că visul său este să vadă o cursă aeriană între Cluj-Napoca şi New York.

Zodie politică

Managerul companiei Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu, este şi preşedintele UNPR Cluj. În relaţia cu autorităţile judeţene, el a avut parte de o zodie politică bună. În momentul în care a câştigat licitaţia, administraţia locală era controlată de PDL, aliat în acea perioadă cu UNPR. După ce UNPR a ieşit din coaliţia cu PDL şi a intrat în USL, conducerea Consiliului Judeţean Cluj a fost preluată de reprezentanţii USL. Pe lângă funcţia de manager şi cea de lideri politic, Ştefan Dimitriu mai este şi preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Editoarea unui jurnal științific demisionează după ce a numit generația X „fasciști” în urma victoriei lui Trump

Laura Helmuth, editoare la Scientific American, a demisionat joi, după o serie de postări controversate pe rețelele sociale în care a criticat votanții pe care...

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

Zelenski despre finalul războiului: „Diplomația este necesară, dar Putin nu vrea pace, ci să rupă izolarea”

Președintele ucrainean avertizează asupra intențiilor lui Putin și subliniază importanța sprijinului occidental, în timp ce Ucraina se confruntă cu provocări militare și întârzieri în...
Ultima oră
Pe aceeași temă