Aviaţia germană a bombardat mii de obiective militare şi civile de pe întreg teritoriul Marii Britanii în vara şi în toamna anului 1940.
Forţele armate ale lui Hitler au încercat să câştige supremaţia aeriană pentru a pregăti invazia Marii Britanii prin intermediul operaţiunii „Leul de mare”.
Citeşte şi FOTO: Cum arată, în INTERIOR, SUBMARINUL NUCLEAR american din clasa Virginia
La început, aviaţia germană a urmărit distrugerea obiectivelor strategice militare şi industriale. Însă, după ce Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii au ripostat şi au bombardat Berlinul în luna septembrie, germanii au început bombardarea obiectivelor civile, relatează The Atlantic.
Între iulie şi decembrie 1940 au fost ucişi aproximativ 23.000 de civili britanici.
Citeşte şi FOTO: Grecia, în RUINE. Cum se prăbuşesc arenele sportive construite pentru OLIMPIADĂ
Mii de piloţi s-au angajat în lupte aeriene deasupra Germaniei, Marii Britanii şi Canalului Mânecii. Fiecare tabără a pierdut peste 1.500 de avioane până la sfârşitul anului.
Premierul britanic Winston Churchill a ţinut, în luna august, un discurs în care a declarat că „Niciodată atât de mulţi nu au datorat atât de mult, atâtor de puţini”.
Citeşte şi FOTO: Cum a pedepsit Biserica Scientologică, în mod UMILITOR, o fostă iubită a lui TOM CRUISE
Sistemul defensiv britanic a rezistat atacurilor germane, iar Hitler a renunţat, în luna octombrie, la operaţiunea „Leul de mare”. Cu toate acestea, bombardamentele germane de pe teritoriul britanic au continuat.
Galeria de mai sus conţine o serie de imagini inedite, uneori şocante, realizate în timpul bombardamentelor care au afectat teritoriul britanic în timpul „Bătăliei Angliei”.
Daţi click pe imagini pentru a le mări şi pentru a citi toate informaţiile!