16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăGDPRMuşeţelul, medicamentul din grădină

Muşeţelul, medicamentul din grădină

Antiinflamator, antiseptic, antialergic, decongestionant, regenerant, reglator! Nu este prospectul unui medicament revoluţionar, ci “fişa postului” banalului muşeţel.

Din ce în ce mai multe produse cosmetice folosesc uleiul de muşeţel pentru că acesta are un efect benefic în orice problemă a tenului cu care vă puteţi confrunta. În special persoanele cu tenul uscat, palid, ridat sau îmbătrânit ar trebui să folosească produse dezvoltate pe baza acestui ingredient. Tratamentele pentru ten cu muşeţel stimulează regenerarea ţesuturilor şi normalizează procesele derulate la nivel epitelial.

Cei care suferă de ten gras sau seboreic pot avea parte de ameliorări ale problemelor dar dacă folosesc această plantă sub formă de băi de abur cu infuzie de muşeţel. Tenului deosebit de sensibil, predispus la iritaţii se recomandă infuzia de muşeţel aplicată pe faţă ca o compresă, sau pulverizată direct, de două ori pe zi pe faţa curată, proaspăt demachiată.

Muşeţelul ca tratament

Enumeram la începutul acestui articol toate aspectele benefice ale acestei plante. Iată câteva dintre afecţiunile pentru tratarea cărora este bine să folosiţi muşeţel: astmul bronşic, afecţiunile căilor urinare, iritaţiile intestinului gros, afecţiuni gastrice, tulburări cauzate de menopauză, arsuri, abcese sau ulceraţii, eczeme şi furunculoze. Are un efect calmant şi tratează accesele de furie, stările de irascibilitate şi inconfortul resimţit de femei în perioada menstruaţiei.

Este un bun agent de curăţare recomandat în igiena oculară. Calmeză pleoapele inflamate şi reduce considerabil cearcănele. Amestecat cu ulei de măsline are un efect benefic asupra pielii, hidratând-o puternic. Mixul de muşeţel cu ulei de măsline trebuie lăsat două ore la macerat, răcit, trecut prin sită şi păstrat la rece şi departe de lumină sau căldură în recipient de sticlă. Amestecul dă rezultate şi în cazul durerilor musculare sau de reumatism.

Elimină insomniile şi toxinele din organism

Ceaiul de muşeţel este cunoscut ca un bun luptător împotriva insomniilor. O jumătate de cană de ceai consumat seara ajută la reglarea somnului şi odihneşte organismul pentru o nouă zi. Practic somnolenţa este indusă natural prin intermediul uleiurilor volatile emanate de ceai.

Mai important decât atât, acea jumătate de cană de ceai consumată zilnic înainte de culcare are un efect detoxifiant asupra organismului pentru că acţionează ca un agent de curăţare la nivelul intestinelor şi purifică sângele mai ales dacă îl amestecaţi cu zeamă proaspătă de lămâie. Atenţie, însă, eliminaţi lămâia dacă aveţi probleme cu stomacul.

Singurele persoane cărora nu li se recomandă muşeţelul sunt femeile însărcinate pentru că acesta creşte efectele anticoagulante. De asemenea, nu trebuie consumat cu sedative sau cu băuturi alcoolice.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă