Pare un paradox faptul că un birocrat de la Bruxelles, un om care pare să se fi născut în costum și cravată, este în fruntea noii stângi din România, ultranaționalistă și hipsterească. Da, la Dacian Cioloș mă refer.
Naționalism economic, stat puternic, militarizare, cam acestea sunt reperele guvernării Cioloș și, pe măsură ce prinde aripi, mesajul este tot mai clar. Proiectul de ordonanță de urgență prin care statul vrea să recapete controlul asupra unor companii „strategice“ – cine definește acest termen, doctorii de la SRI? – este doar un exemplu. În loc să privatizeze, Guvernul vrea să folosească banii de la buget pentru a cumpăra acțiuni la companii. Trec peste scenariul de groază în care dăm un milion de euro pe o companie care mâine dă faliment. Dar motivația acestei ordonanțe este ruptă din manualul de economie socialistă: „Având în vedere faptul că statul trebuie să acţ̦ioneze în interes public, spre beneficiul tuturor cetăţenilor săi, prezenţa statului ca acţionar trebuie văzută ca având o motivaţ̦ie mult mai largă decât cea a unui investitor privat“.
La 26 de ani de la căderea comunismului, niște oameni care se pretind de dreapta, ba chiar liberali, fac apologia statului, care ar avea „o motivație mult mai largă“ decât investitorii privați. Ne prefacem că nu știm ce s-a întâmplat în toți acești ani în companiile de stat, stoarse de clientela de partid până când au ajuns în faliment.
A reușit minunatul Guvern Cioloș să facă ordine și să aducă în fruntea lor manageri competenți? Nu. În cea mai mare parte, sunt oamenii puși de Guvernul Ponta, fie în înțelegere cu PNL, fie la recomandarea clientelei PSD. Cu mici excepții, aceste companii continuă să piardă bani, dacă nu se află în poziții de monopol. Cele care au o poziție monopolistă fac profit, dar pe spinarea consumatorilor, fiind foarte darnice cu clientela politică.
Dar acesta este doar un exemplu. În câteva luni, Dacian Cioloș a exacerbat naționalismul economic: a sprijinit, politic, legea (inaplicabilă) privind procentul produselor românești din supermarketuri și a anunțat că vrea ca statul să cumpere pământ, în loc să îl lase „străinilor“. Remilitarizarea direcției de informații a Internelor cred că este unică în Europa, unde serviciile secrete – mai puțin direcțiile care țin de Ministerul Apărării – sunt civile. Este o minciună nerușinată să susții că, prin militarizare, direcția de informații a Internelor va fi mai cinstită. Nu, scopul este de a scoate DIPI de sub controlul procurorilor civili din DNA. Practic, este un gest care protejează corupția din instituție.
Este problema lui Cioloș în ce direcție politică va merge. Îl apreciez pentru faptul că pare mai corect și mai decent decât 99% din politicienii rulați până acum. Până la proba contrarie. Însă mă întristează faptul că oferta electorală este strict limitată între stânga coruptă, controlată de baronii lui Dragnea, și o stângă hipsterească, naționalistă, ale cărei valori se apropie mult de cele din anii ‘90, când muncitorii de la IMGB strigau „Nu ne vindem țara!“. Dreapta liberală nu are opțiuni și, probabil, va trebui să se reorganizeze de la zero după alegeri.