22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialPreședintele ucrainean Petro Poroșenko a discutat la telefon cu Donald Trump, căruia...

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a discutat la telefon cu Donald Trump, căruia i-a cerut sprijin în faţa agresiunii ruse

Președintele ucrainean și viitorul său omolog american, Donald Trump, au avut marți o discuție telefonică în cursul căreia Petro Poroșenko a lansat un apel la sprijin din partea Statelor Unite, a făcut cunoscut o sursă oficială de la Kiev, anunță AFP, preluată de Agerpres.

Președintele Petro Poroșenko l-a felicitat pe Donald Trump pentru victorie și a afirmat sa dorința de “a acționa alături de administrația americană și a întări mai mult parteneriatul strategic dintre Ucraina și Statele Unite”, potrivit unui comunicat al președinției ucrainene.

El a subliniat, de asemenea, “necesitatea unui sprijin ferm din partea Washingtonului în lupta împotriva agresiunii ruse și a introducerii de reforme cruciale” în Ucraina.

Cei doi lideri politici au convenit să organizeze “o întâlnire bilaterală”, potrivit documentului citat care nu oferă detalii suplimentare.

Președintele Ucrainei l-a felicitat pe Donald Trump imediat după alegerea sa la Casa Albă. El l-a invitat atunci pe președintele ales al SUA să efectueze o vizită în Ucraina.

Victoria candidatului republican a provocat îngrijorare în această fostă republică sovietică, Donald Trump fiind acuzat în repetate rânduri de adversara sa democrată, Hillary Clinton, că este “marioneta președintelui rus, Vladimir Putin.


Luni, Donald Trump și Vladimir Putin au discutat pentru prima dată la telefon după victoria republicanului la prezidențiale, Kremlinul anunțând că ei sunt de acord “să normalizeze” relațiile dintre Moscova și Washington. Cei doi lideri au ajuns la concluzia că relaţiile dintre SUA şi Rusia sunt „nesatisfăcătoare” şi au promis să încerce “normalizarea acestora” printr-un dialog ca între parteneri. Scopul lor este să dechidă o nouă era a unei „cooperări constructive pe o gamă largă de probleme”. Detalii aici.


După anexarea peninsulei ucrainene Crimeea la Rusia, în martie 2014, care a provocat tensiuni între Moscova și Washington inedite de la încheierea Războiului Rece, Statele Unite au impus sancțiuni severe Rusiei.

Occidentalii acuză Moscova și că îi sprijină militar pe rebelii proruși din estul Ucrainei, ceea ce Kremlinul dezminte.

Conflictul dinte forțele ucrainene și separatiști a făcut peste 9.600 de morți de al declanșarea acestuia în aprilie 2014.

Cele mai citite

Aavancronica meciului decisiv Slovacia – România de la EURO 2024. Care sunt scenariile

Naționala României joacă miercuri partida decisivă în compania selecționatei Slovaciei pentru calificarea în optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2024,...

Șefii apărării din Rusia și din SUA au stabilit primele dialoguri

Șefii apărării din SUA și Rusia, Lloyd Austin și Andrei Belousov, au vorbit ieri la telefon, într-un dialog neobișnuit între cele două mari puteri...

Indiferent când e primul tur și când e al doilea tur al prezidențialelor, Ciucă tot a ieșit cu turul rupt

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Național Liberal (PNL), generalul Nicolae Ionel Ciucă, nu s-a săturat să piardă cu 0 – 2 în fața președintelui...
Ultima oră
Pe aceeași temă