7 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialReabilitarea secției de terapie intensivă a Spitalului de Arși se va încheia...

Reabilitarea secției de terapie intensivă a Spitalului de Arși se va încheia în luna decembrie

Renovarea Secției de terapie intensivă a Spitalului de Arși va fi finalizată în luna decembrie, a declarat, miercuri, primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, potrivit Agerpres.

„Lucrările sunt în grafic. Am spus că în luna decembrie vom pune la dispoziția cetățenilor această secție ATI. Sunt lucrări ample. Pe parcurs au descoperit tot felul de probleme pe care noi trebuie să le rezolvăm. Dar, în luna decembrie, vom avea spital de arși în România”, a precizat edilul.

El a menționat că suma prevăzută inițial de către municipalitate pentru proiect a fost de 250.000 de euro, dar că aceasta ar putea crește având în vedere că Primăria sectorului 1 suportă în totalitate costul reparațiilor și al aparatelor medicale, fără nicio contribuție din partea Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește proiectul care prevede construirea unui spital municipal în zona de nord a Capitalei, primarul a precizat că terenul a fost achiziționat, urmând să fie realizat studiul de fezabilitate. „Noi am achiziționat terenul, urmează să facem studiul de fezabilitate, după care — să avem sprijinul ministerului — și să dăm drumul la treabă. Eu vreau să termin acel spital în acest mandat. Va fi cel mai mare din România — spital de stat”, a declarat el.

În 12 august, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și primarul Dan Tudorache s-au întâlnit pentru a discuta despre reabilitarea Secției de terapie intensivă a Spitalului de Arși, convenind asupra unei lucrări mai ample decât cea anunțată inițial. În 23 octombrie, Vlad Voiculescu a declarat că situația’ de la Spitalul de Arși din București se îmbunătățește, menționând că a fost renovată secția de Terapie Intensivă și vor fi construite șase camere pentru pacienții cu probleme grave.

De asemenea, pe 26 august, Primăria sectorului 1 a anunțat că, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, va investi în construirea unui centru de sănătate complet, dotat cu aparatură de ultimă generație, care va fi situat în zona de nord a Capitalei. Noua clinică ar urma să funcționeze ca un spital municipal, fiind un operator de servicii medicale pentru toți bucureștenii.

În acest centru se vor efectua investigațiile, diagnosticul, tratamentul, dar și recuperarea pacienților, anunța biroul de presă al primăriei. Noul spital din sectorul 1 va respecta toate standardele de asistență medicală pentru cazurile de urgență. În plus, spitalul va funcționa ca un centru universitar pentru studenții la medicină și medicii rezidenți, menționa sursa citată.

Cele mai citite

Banca Națională a Elveției reduce masiv rata dobânzii pentru a limita aprecierea francului

Banca Națională a Elveției (SNB) a decis joi o reducere semnificativă a ratei dobânzii de politică monetară, coborând-o cu 50 de puncte de bază,...

NATO ia în calcul creșterea cheltuielilor de apărare la 3% din PIB

Membrii europeni ai NATO discută posibilitatea de a majora ținta pentru cheltuielile de apărare la 3% din PIB, o decizie ce ar putea fi...

Donald Trump a fost desemnat Persoana Anului 2024 de către revista Time. Mai primise această distincție în 2016

Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, a fost ales persoana anului 2024 de revista Time. Renașterea politică a lui Trump nu are egal...
Ultima oră
Pe aceeași temă