Fostul premier, ministru şi parlamentar Adrian Năstase, aflat în penitenciarul Jilava în urma unei condamnări la doi ani de închisoare cu executare, scrie pe blog despre condiţiile din închisoare.
Citeşte şi Adrian Năstase, pe blog: Procurorii luptă pentru CREDINŢA în TRAIAN BĂSESCU
Într-un text numit „Erată la ‘cantonament'”, Năstase explică şi de ce povesteşte despre cum trăieşte în condiţiile din penitenciar: pentru că unii îl invidiază pentru locul în care se află.
„Am înţeles că sunt unele persoane care mă invidiază pentru condiţiile din locul în care mă aflu. Celor care gândesc în acest fel, le sugerez să ţină seama şi de următoarele aspecte”, scrie Adrian Năstase.
„Cei care vin aici – şi nu le doresc acest lucru – vor trebui să se trezească, în fiecare zi, la ora 5:30, vor dormi în paturi suprapuse, vor avea apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână, vor trebui să se obişnuiască cu mirosul de sulf şi cu depunerile de pe ţevile de apă;
vor trebui să înveţe să mănânce toate felurile de mâncare – bazate în principal, pe cartofi şi varză, – cu lingura; vor trebui să se înveţe să nu se sperie de şobolani – în curtea de plimbare – dacă aceştia nu sunt mai mari de 20 de cm; să respire mai puţin în zilele de caniculă – atunci când mirosul de la groapa de gunoi din apropiere este ingrozitor;
să nu se enerveze la ‘invaziile’ periodice de musculiţe şi de ţânţari, la urletele celor obişnuiţi să ‘socializeze’ de la ferestrele celulelor, începând fiecare frază cu un angajament de a-şi introduce instrumentul, de regulă, în morţii interlocutorului; vor trebui să se obişnuiasă cu sunetul uşilor de metal şi cu sunetul lacătelor – dimineaţa şi seara -, cu lipsa telefonului, a calculatorului, a Internetului, a multor comodităţi cu care erau obişnuiţi…”, povesteşte fostul premier.
„Vor trebui să se obişnuiască să-şi vadă familia doar de 3-4 ori pe lună. Vor trebui să se obişnuiască, în definitiv, cu lipsa de libertate fizică, cu un mediu în care 80% din persoanele de aici sunt recidivişti”, atrage atenţia Năstase.
„In rest, rămâne cum am vorbit – locul acesta poate fi un fel de ‘cantonament’, dacă te gândeşti la Olimpiada viitoare. Depinde şi cum priveşti lumea… Unii ar spune că nu există decât ceea ce percepi – cei 4 m² în care trăieşti. Eu însă privesc mai departe…”, conchide Adrian Năstase.
