Mona Pivniceru şi-a dat demisia din magistratură pentru a putea fi numita cat mai repede ministru al Justiei. Scopul care NU mai sufera amanare: inlocuirea sefilor parchetelor si stoparea anchetarii fraudelor electorale de la referendum, care duc spre liderii USL.
Demisia devine operationala dupa ce Consiliul Superior al Magistraturii ia act de demisie si dupa ce presedintele tarii da un decret de eliberare din magistratura, decret ce trebuie publicat in Monitorul Oficial.
Membrii CSM nu se pot intruni pana miercuri deoarece magistratii sunt in concediu.
Daca Mona Pivniceru este instalata ca ministru inainte de publicarea decretului in MO, ea este incompatibila deoarece exercita doua functii: cea de ministru si cea de judecator.
Daca n-ar fi renuntat la calitatea de judecator, Mona Pivniceru trebuia sa treaca prin mai multe etape procedurale pentru a i se aproba (sau nu) detasarea la Ministerul Justitiei, ceea ce ar fi intarzaiat numirea ei ca ministru.
De ce se grabeste USL
Probabilitatea ca Traian Basescui sa revina maine pe functia de presedinte executiv, in urma invalidarii referendumului de catre Curtea Constitutionala, i-a determinat, atat pe presedintele interimar Crin Antonescu, cat si pe premierul Victor Ponta sa grabeasca instalarea Monei Pivniceru in fotoliul Ministrerului Justitiei, pentru a-i putea schimba rapid pe procurorul general al Romaniei Laura Codruta Kovesi si pe seful DNA, Daniel Morar.
Scopul urgentarii numirii Monei Pivniceru ca ministru, ca si al inlocuirii sefilor Parchetelor, ar fi, in primul rand, stoparea anchetarii fraudelor electorale de la referendum, spun surse USL.
De asemenea, spun sursele noastre, urgenta numirii Monei Pivniceru este si gratierea lui Adrian Nastase, aflat in puscarie, care si-a manifestat pe blog dorinta de a reintra in viata publica.
Reamintim ca doar presedintele tarii ii poate numi pe procurorul generral al Romaniei si pe seful DNA. De asemenea, doar presedintele tarii gratiaza persoane condamnate. USL vrea ca interimarul Crin Antonescu sa faca aceste numiri la Parchete, nu Traian Basescu.
In urma cu aproape doua saptamani, Pivniceru si-a dat demisia din CSM (unde ii reprezenta pe judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie), pentru a putea fi detasata la Ministerul Jusrtitiei si apoi pentru a fi numita ministru. Acum, a renuntat si la calitatea de judecator pentru a sari etapele procedurale obligatorii.
Ce etape trebuia sa parcurga Pivniceru daca n-ar fi renuntat si la calitatea de judecator
Dupa ce membrii CSM ar fi luat la cunostinta renuntarea Monei Pivniceru la calitatea de membru CSM, de demisia ei trebuie sa ia cunostinta si Senatul Romaniei, care i-a validat alegerea in CSM, pentru a se lua masuri de inlocuire a acesteia.
Apoi, daca voia sa-si pastreze calitatea de judecator la Inalta Curte, Mona Pivniceru trebuia sa inainteze o cerere de detasare la conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Dupa avizul conducerii ICCJ ( judecatorii sunt inca in vacanta judecatoreasca), cererea ei urma sa fie trimisa la Consiliul Superior al Magistraturii, care hotara daca legea permitea detasarea ei la Ministerul justitiei si apoi daca permitea numirea ei pe functia de ministru.
Aceste proceduri ar fi durat in jur de o luna, iar USL si Mona Pivniceru nici n-ar fi avut siguranta ca ar fi obtinut detasarea. Motivul nesigurantei detasarii erau doua articole din Constitutie, care interzic magistratilor sa fie implicati in politica si sa ocupe functii de demnitate publica ( au voie doar functii de cadru didactic), iar un alt text constitutional stipula ca un ministru raspunde POLITIC, in solidar cu Guvernul, pentru hotararile luate.
Mona Pivniceru apare in dosarul de coruptie al procurorilor CSM, care planuiau subordonarea Justitiei cu ajutorul liderilor USL Crin Antonescu si Victor Ponta
Mona Pivniceru a picat pe interceptarile din dosarul de coruptie al procurorilor George Balan, membru CSM, si Marcel sampetru, consilier CSM. Surse judiciare spun ca din interceptari ar rezulta planurile de ocupare a unor functii inalte in sistemul judiciar si strategia de subordonare a Justitiei din aceste functii, dupa cum Romania Libera a dezvaluit deja . La final, recompensa Monei Pivniceru ar fio fost numirea ca judecator la Curtea Constitutionala.
Pivniceru, desi sustine ca n-are nici o legatura cu Nastase, l-a aparat pe acesta in presa si la CSM
Reamintim ca judecătoarea Mona Pivniceru, propusă să conducă Ministerul Justiţiei, a fost fotografiată în timp ce se urca în autoturismul familiei Năstase, in care mai era Mariana Alexandrescu, fosta consiliera de stat al ex-premierului Adrian Nastase.
Mona Pivniceru s-a ȋntâlnit cu Mariana Alexandrescu pentru a primi un fel de „nota de fundamentare” necesară graţierii fostului premier aflat ȋn puşcărie pentru fapte de coruptie, spun surse din anturajul viitorului ministru.
Pivniceru a sustinut ca nu are nici o legatura cu familia Nastase si ca n-a stiut in ce masina s-a urcat. In realitate, dupa cum Romania Libera a dezvaluit deja, ea a luat apararea fostului premier de mai multe ori, atat in interiorul CSM, cat si prin declaratii date presei (vezi interviul din Junalul National), cand a sustinat ca dosarul „Trofeul Calitatii„, ȋn care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat, este un dosar politic.
Legaturile Monei Pivniceru cu un membru al retelei de coruptie coordonata de senatorul PSD Catalin Voicu
Mai reamintim si legaturile Monei Pivniceru cu unul dintre condamnatii de prima instanta, membrii ai retelei de coruptie coordonata de senatorul PSD Catalin Voicu. Este vorba de relatia speciala, recunoscuta public, pe care Mona Pivniceru o are cu sotii Viorica si Florin Costiniu.
Viorica Costiniu, prietena Monei Pivniceru, este judecatoare la Curtea de Apel Bucuresti, presedinte de onoare al Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), iar sotul ei, Florin Costiniu a fost seful sectiei civile de la Inalta Curte de Casatie si Justitie pana in momentul in care a fost incatusat pentru coruptie impreuna cu senatorul PSD Catalin Voicu. Intr-o prima faza a anchetei, Mona Pivniceru, pe atunci in calitate de presedinte executiv al AMR, a cerut inspectiei CSM apararea reputatiei judecatorului Costiniu.