Unul dintre cei mai vocali contestatari ai contractelor bilaterale, administratorul FP Franklin Templeton, estima pentru acţionari că acestea ar fi adus companiei o pierdere de 250 milioane euro doar în 2011. Poate atinge Hidroelectrica un profit similar după rezilierea contractelor cu traderii de electricitate şi renegocierea principalului contract de furnizare, cel cu Alro? Traderii se pot orienta însă spre alte pieţe, mai ieftine (Ucraina), iar Alro, deşi va plăti substanţial mai mult (cu până la 60%), nu a fost adus totuşi la preţul pieţei. E exagerat să presupunem deci că profitul FP va creşte din 2014 cu 50 milioane euro (20% din cel al Hidroelectrica – corespunzător ponderii sale în acţionariat), dar un bonus de 20-30 milioane din „curăţarea” afacerilor Hidroelectrica am putea adăuga. La un profit estimat pentru 2012 de aproximativ 615 milioane lei (135 milioane euro), ar însemna un câştig de aproape 20% în viitorul apropiat, deci dividende majorate proporţional. În momentul apariţiei ştirii insolvenţei Hidroelectrica, acţiunile FP se tranzacţionau la 0,49 lei, iar de atunci (exceptând reacţia emoţională care le-a coborât la 0,44 lei), aprecierea este liniară: 0,53 lei/acţiune era cotaţia ieri la ora 13.
Alro şi Electromagnetica, victime colaterale
Alro este cea mai importantă „victimă” la bursă din înţărcarea afacerii cu Hidroelectrica. Potrivit estimărilor, anul trecut compania a primit 2,5 TWh de energie electrică pentru care a plătit 320 milioane lei (130 lei/MWh), iar în noile condiţii Alro va plăti 540 milioane lei pentru 3TWh (la 180 lei/MWh) – ţineţi cont că întreg profitul din 2011 este de 228 milioane lei. Un traseu similar şi la Electromagnetica. Compania urmează să plătească 198 lei/MWh, faţă de 140 lei, cu cât cumpăra anterior. Şi cantitatea achiziţionată a scăzut de la 891.000 la 640.000 MWh. Având în vedere că Electromagnetica a avut în 2011 un profit net de 15 milioane lei şi că va scoate din buzunar cu 30 milioane de lei mai mult din ajustările de preţ…trageţi concluziile.
De ce, atunci, nici cotaţiile Alro, nici cele ale Electromagnetica nu s-au prăbuşit imediat la bursă (sunt la niveluri apropiate momentului declarării insolvenţei Hidroelectrica)? O explicaţie ar fi că investitorii nu cred până nu văd scăderile viitoare de profit. În plus, creşterea tarifelor fusese oarecum anticipată de piaţă, iar cotaţiile suferiseră deja ajustări (acţiunile Alro şi Electromagnetica sunt deja cu 40% mai ieftine decât în urmă cu un an).