Secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat, duminică, că ''abordarea simplistă" din programul PSD îi amintește de sloganul ''Stai liniștit, FMI lucrează pentru tine!'', vehiculată sub forma unor fraze diferite, ironice ori nu, în mediul politic și mass media românească în urmă cu puțini ani, transmite Agerpres.
''Există o diferență majoră între abordările PNL și PSD. PSD spune simplist: votați-ne pe noi pentru că noi vom rezolva totul în această țară iar voi cetățenii României nu trebuie să faceți nimic, niciun efort, pentru că noi avem știința rezolvării acestor probleme — vom majora toate veniturile tuturor românilor, vom scădea toate taxele, vom face alte câte altele. Ori, eu spun că această teorie îmi amintește de acel slogan pe care l-am cunoscut în urmă cu doar câțiva ani — 'Stai liniștit, FMI lucrează pentru tine'. Este însă imposibil ca o mână de oameni să rezolve problemele acestei țări", a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă.
El a spus că este nevoie de un Guvern și un Parlament cu aplecare spre probleme reale, spre investiții majore, spre stimulare internă.
''O comunitate nu se dezvoltă dacă nu este conectată la alte zone din preajmă ori care împărtășesc aceleași principii de dezvoltare. Dacă o infrastructură bună nu îți garantează dezvoltarea, în mod cert una proastă te trage înapoi. Pentru aceasta, țara noastră trebuie să fie legată de zonele de dezvoltare din Europa, regiunile României trebuie să fie interconectate de zonele din țară care se dezvoltă, iar zonele care se dezvoltă, cum sunt acum vestul României și Capitala țării, București (…) trebuie să genereze dinamică și potențial către cele rămase mai în urmă", a adăugat Bolojan.
Secretarul general al PNL a fost prezent duminică, la Bacău, împreună cu șeful de campanie al liberalilor, Gheorghe Falcă, la mitingul de lansare a candidaților propuși de organizația județeană a partidului pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.