28.6 C
București
marți, 24 septembrie 2024
AcasăSpecialACS Poli, oficial noua echipă a Timişoarei

ACS Poli, oficial noua echipă a Timişoarei

Incertitudinea cu privire atât la numele noii echipe de fotbal a Timişoarei, precum şi al eşalonului valoric în care va evolua, a luat sfârşit miercuri, odată cu un anunţ oficial făcut de către Federaţia Română de Fotbal (FRF). Conform forului superior al fotbalului românesc, noua echipă din Timiş care a promovat în liga secundă, ACS Recaş, va purta în denumire şi terminaţia „Poli” şi va prelua palmaresul şi culorile fostei formaţii patronată de Marian Iancu. Astfel, noua echipă a oraşului de pe Bega se va numi ACS Poli Timişoara şi va fi susţinută, în totalitate, de către autorităţile locale şi judeţene.

 

Pot legitima jucătorii

Oficialii echipei bănăţene au primit cu bucurie anunţul FRF, iar în următoarele zile vor legitima jucătorii ce vor încerca să ţină sus steagul fotbalului timişorean în noul sezon. Mulţi dintre noii componenţi ai ACS Poli vor veni de la vechea Politehnica Timişoara, la braţ cu antrenorul Valentin Velcea, care a condus deja primele şedinţe de pregătire. Interesant este că la startul oficial al seriei B din liga secundă, ce va avea loc în 1 septembrie, există şi formaţia finanţată până nu demult de către Marian Iancu, FC Timişoara. Aceasta a şi fost penalizată cu şase puncte la indicaţia FIFA, pentru neplata unei datorii de acum patru ani şi a rămas fără aproape toţi jucătorii, care au ales să plece la alte formaţii.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Căruță în care se aflau patru persoane lovită de o mașină. Un bătrân a murit

Un accident tragic a avut loc pe un drum din județul Brașov, în care un bătrân de 72 de ani și nepoții săi au...

Ministrul Energiei Sebastian Burduja: România, lider în domeniul energiei nucleare la nivel european și global

Sebastian Burduja, ministrul energiei din România, a anunțat într-o postare de pe rețelele sociale că a avut onoarea de a reprezenta România la Leadership...
00:00:48

VIDEO Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, se întâlnesc la New York

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit cu prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, la New York, marcând a treia lor întâlnire bilaterală din acest an. Potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă