Cursul de schimb a înnoptat marţi sub pragul psihologic de 4,5 lei/euro, avansul monedei europene faţă de momentul în care începea „nebunia” în politica autohtonă (3 iulie) coborând în acest moment sub 1%. Ce a determinat schimbarea de optică a investitorilor, având în vedere că o decizie finală care să tranşeze validarea sau invalidarea Referendumului nu era aşteptată mai devreme de 21 august?
În primul rând, decizia BNR de a lăsa mai puţini lei la dispoziţia băncilor. Din 6 august, BNR oferă împrumuturi săptămânale băncilor de cel mult 6 miliarde lei (cererea a oscilat între 8 şi 18 miliarde în ultimele 3 luni), în condiţiile în care Banca Centrală acoperea până atunci integral cererile acestora. Subţierea fluxului de bani dinspre BNR a dus rapid la creşterea cu mai mult de jumătate de procent a dobânzilor la lei, grăbind închiderea unor poziţii speculative în piaţa valutară. De ce s-a întămplat asta? Speculatorii nu vin cu teancuri de lei pentru a-i vinde cumpărând euro din piaţă, ci folosesc un soi de „pariuri valutare” plătind diferenţa de dobândă între leu şi euro (dobânda la lei minus dobânda la euro) fără a deţine fizic cele două valute. Or, orice creştere a dobânzilor la lei scumpeşte dramatic pariurile respective, din cauza efectului de levier care reprezintă specificul acestor produse (cu sume mici mobilizate se obţine un efect similar deţinerii de cantitaţi impresionante de valută), cum s-a întâmplat în timpul multmediatizatului atac speculativ asupra leului din 2008, contracarat cu arme similare de BNR.
În al doilea rând, întărirea uşoară din ultimele 2 săptămâni a euro în faţa dolarului. De regulă, monedele regionale scad când euro slăbeşte faţă de dolar şi se întăresc în cazul mişcării inverse (aprecierea dolarului echivalează cu o percepţie crescută asupra riscului).
În al treilea rând, lipsa derapajelor în negocierile cu FMI, o uşoară creştere economică raportată pentru trimestrul al doilea şi, într-o oarecare măsură, atenuarea nervozităţii din mediul politic au avut contribuţia lor la întărirea leului.
Care este morala poveştii? Nu înghiţiţi pe nemestecate analizele aruncate în piaţă (cele ale băncilor, de pildă, au o componentă evidentă de marketing-vă imaginaţi de pildă că ING, care anunţa imediat după începerea deranjului din politică deprecierea iminentă a leului, nu avea poziţii deschise în piaţă în sensul mişcărilor prognozate?). Nu acţionaţi emoţional (politicienii se pricep de minune să amplifice atât entuziamul, cât şi panica), nu uitaţi că pe termen mediu-lung doar fundamentele unei economii dictează asupra evoluţiei cursului de schimb, bursei, pieţei imobiliare etc. (remarcaţi creşterea acţiunilor Fondului Proprietatea în ciuda scandalului cu suspendarea preşedintelui? Investitorii au preţuit mai mult eliminarea băieţilor deştepţi de la Hidroelectrica, companie unde FP are 20%).
Bun, şi ce urmează? Veştile bune se opresc aici – după o pauză de respiraţie, presiunile pe curs se pot relua în perioada următoare. România are de rambursat în contul datoriei publice externe aproape 10 miliarde euro în 2013 şi 2014. Efortul majorărilor de salarii şi pensii din 2012 va fi tot mai greu de susţinut, în condiţiile în care investiţiile străine directe şi remiterile românilor din străinătate scad, iar absorbţia fondurilor europene e deficitară (să nu excludem deci inflaţia viitoar, care să „uşureze” execuţia bugetară). Iar într-o economie vulnerabilă speculatorii vor găsi întotdeauna motive să revină, accelerând procesele deja începute (deprecierea leului din 2012 n-a început la 3 iulie o dată cu saga suspendării preşedintelui; în acel moment moneda naţională pierduse deja 15% faţă de forint şi aproape 10% faţă de zlot!).
