Preşedintele interimar l-a numit în funcţia de consilier pentru relaţia cu autorităţile publice şi societatea civilă pe Radu Zlati, profesor de istorie la Liceul „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei. Zlati susţine că nevoia de loialitate a preşedintelui interimar l-a determinat pe acesta să îi propună funcţia de consilier prezinţial. Zlati recunoaşte, însă, că îl leagă o veche prietenie de Crin Antonescu care i-a şi fost coleg de facultate.
Pasionat de stăpânul inelelor
Zlati este pasionat de literatura SF, după cum ne-a precizat într-un interviu. În acest context şi-a denumit blogul personal – unde are mii de postări politice, muzicale, pe teme sociale şi de educaţie – Gondolin, care este un oraş ficţional locuit de elfi din romanul de fantezie „Stăpânul inelelor”, scris de J.R.R. Tolkien.
Tot pasiunea pentru acest tip de literatură l-a determinat să îşi deschidă un cont de facebook pe numele „Gondolin Shador”. Shador este, de asemenea, un oraş ficţional întâlnit în jocurile de pe calculator precum „Runes of Magic”. Potrivit descrierii Shador este „locuit de oameni recunoscuţi pentru tehnica lor de a trage cu arcul şi sunt respectaţi de elfi şi de centauri”.
În afara preocupărilor politice, Radu Zlati scrie şi pamflete pe aceeaşi temă. Într-unul din ele mărturiseşte faptul că „te-am votat în 2004 (pe Traian Băsescu, desigur), pentru că îmi păreai răul cel mai mic. După aceea mi-am dat seama că nu cunoscusem bine definiţia răului. Te-am votat pentru că nu te cunoşteam îndeajuns de bine. După aceea am regretat că te-am cunoscut.”
Antonescu are nevoie de oameni loiali
Radu Zlati a acordat un interviu pentru RL în care împărtăşeşete pasiunile literare şi pe cele politice.
România Liberă: Ce l-a determinat pe Antonescu să vă aleagă consilier?
Radu Zlati: Cred că persoana mea reprezintă o medie decentă între o anumită expertiză pe care o am în domeniul relaţiilor cu societatea civilă şi loialitatea pe care preşedintele interimar, în special în această perioadă, o consideră esenţială în ceea ce priveşte oamenii cu care doreşte să lucreze.
RL: Vă deranjază că l-aţi votat pe Băsescu în 2004?
RZ: Nu regret votul meu din 2004. Consider că la momentul respectiv PNL a luat o decizie raţională (de a-l susţine la pereşedinţie pe Traian Băsescu n.red.) bazându-se pe nişte informaţii care nu erau complete. Dacă aş fi ştiu că cel pe care îl votam şi pentru care eu însumi am făcut propagandă va lovi un copil la un miting electoral, aş fi stat să mă gândesc mai bine. Deseori masa votanţilor de partid votează pe baza unor anumite informaţii: credem că ştim totul desprte o personalitate politică, dar de fapt nu ştim totul şi facem alegeri greşite.
RL: Aveţi un blog numit Gondolin. De ce aţi ales acest nume cu rezonanţă ficţională?
RZ: L-am început într-o perioadă în care nu mă gândeam că voi face politică la nivelul acesta. Pe lângă faptul că sunt profesor de istorie am şi varii preferinţe în domeniul literaturii printre care şi literatura „fantasy”.
RL: Pe Facebook vă numiţi „Gondolin Shador”.
RZ: Sunt două oraşe din două cicluri fantasy total diferite. Contul meu a fost deschis acum trei ani când nu ştiam pe ce căi voi apuca în politică.
RL: Pe blog v-aţi declarat monahist. E o contradicţie cu funcţia de consilier?
RZ: Atâta vreme cât preşedintele meu se declară ca opţiune personală monarhist nu văd nici o contradicţie ca unul dintre consilierii săi să fie monarhist.
RL: Cum vi se par cifrele de promovare de la bacalaureat?
RZ: Mi se par normale în condiţiile în care dacă am fi aplicat aceleaşi reguli de desfăşurare, fi observat ş cifre asemănătoare de promovabilitate şi în anii anteriori lui 2011. Generaţia de anul acesta şi cea de anul trecut nu sunt substanţial diferite faţă de cele anterioare. Noi măsurăm ce nu ar trebui să măsurăm, adică cunoştiinţele şi mai puţin priceperea elevilor. Bacalaureatul în sine este rezultatul unei toceli prezumate.
CV: Absolvent de istorie
1960: se naşte la Sibiu
1977: absolvent al liceului „Stephan Roth”, Mediaş
1979: absolvent al Colegiului Naţional Octavian Goga
1984, absolvent al Facultăţii Bucureşti, Facultatea de Istorie
1990: profesor la Liceul „Regele Ferdinand, Sighetul Marmaţiei”
2012: consilier prezidenţial