O anchetă a jurnaliștilor GSP relevă faptul că, la Spitalul „Nicolae Malaxa” din Capitală s-ar ține o contabilitate dublă. Astfel, managerul instituției, Florin Secureanu, ar scoate bani din bugetul unităţii medicale în baza unor facturi fictive emise către o firmă din Iaşi care este dizolvată din vara anului trecut și ar deconta inclusiv înmormântări ale rudelor unor cunoştinţe din Primărie, potrivit Tolo.ro.
Astfel, sursa citată precizează că ar fi făcute mii de retrageri cash din bugetul unităţii medicale, sub formă de plăţi către firma RYS Force Company SRL, care a fost înfiinţată în 2008 şi dizolvată de instanţă în iunie 2015. Astfel, GSP prezintă două documente de prestări servicii, pe care figurează numele unităţii sanitare și facturile, cu o valoare de peste 6.000 de lei, eliberate la începutul acestui an.
„În fiecare zi, RYS livrează tonere şi alte consumabile de 950 de lei şi repară imprimante, în valoare de alţi 900 de lei. Sumele mai variază, în funcţie de câţi bani cere managerul. Totul e fictiv!”, potrivit unei surse citate de GSP, cele mai mari sume s-au retras din spital începând cu anul 2014 şi pînă în prezent.