Președintele Klaus Iohannis a refuzat, ieri, să explice de ce nu a invitat-o pe Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, la recepția organizată la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Unirii.
În momentul în care presa a insistat pe acest subiect, la conferința de presă de după ședința CSAT, șeful statului a părăsit sala, punând astfel capăt discuțiilor.
„Ministerul Apărării Naţionale a dorit să organizeze exemplar aceste manifestări şi am fost de acord ca toată lumea să se implice în rezolvarea problemei de la Arcul de Triumf, pentru a permite organizarea paradei acolo. S-au implicat destul de mulţi, şi printre cei care s-au implicat a fost doamna primar general, care a contribuit la deblocarea situaţiei şi la ajungerea în situaţia în care se poate face parada în zona Kiseleff – Arcul de Triumf. Ministerul Apărării a dorit, în recunoaşterea meritelor doamnei primar general să-i facă o invitaţie specială la paradă, ceea ce s-a şi întâmplat, cu ştiinţa mea“, a explicat Iohannis. De altfel, la finalul acestor explicații el a acuzat-o pe Firea că „a interpretat inelegant invitația“ de la M.Ap.N.
Persoanele „cu probleme penale“, neinvitate
Firea, a declarat, duminică seară, într-o intervenţie telefonică la RTV, că la parada de Ziua Naţională se va afla în public, alături de bucureşteni, şi nu la tribună, pentru că nu a fost invitată oficial şi a anunţat că la ora 19.00, în Piaţa Constituţiei, va porni iluminatul festiv. „Mă voi duce la Arcul de Triumf, cu ceilalţi bucureşteni şi turişti, şi voi sta în public, fără să am această onoare şi demnitate de a sta la tribună“, a spus Firea, menţionând că este uimită nu doar că nu a fost invitată la recepţia de la Palatul Cotroceni, de către Administraţia Prezidenţială, dar nici la parada de la Arcul de Triumf.
Inițial, Administrația Prezidențială a insistat pe faptul că, la recepție, nu au fost invitate persoane cu probleme penale, dar Firea nu are, deocamdată, astfel de probleme. „Este vorba despre nişte criterii care au stat la baza întocmirii listei cu invitaţi şi nu pot şi nici nu vreau să vă ascund faptul că în constituirea acestor criterii care au fost luate în calcul bineînţeles că în primul rând este vorba despre criteriul ca acea persoană să deţină o funcţie în stat, dar să şi respecte nişte criterii de integritate, iar aici vorbim despre inexistenţa unor probleme penale“, a declarat, acum circa o săptămână, Mădălina Dobrovolschi, purtătoarea de cuvânt a Cotroceniului.
Ieri, Iohannis a spus că a mai existat un criteriu în baza căruia legea îl obligă să facă invitații: deținătorii ordinului Steaua României. „Singurul document legislativ care prevede anumite invitări este legea care clarifică ordinele naționale. Și acolo se prevede că purtătorii Ordinului „Steaua României“ sunt invitați la manifestări oficiale“, a arătat șeful statului. Totuși, între deținătorii acestui ordin se află numeroase persoane cu probleme penale, inclusiv cu condamnări definitive. A fost invitat și fostul președinte Traian Băsescu, deși Iohannis a recunoscut că știe de această situație.
În schimb, printre cei care nu au fost însă invitați se află președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Din presă, șeful statului i-a invitat doar pe ziariștii acreditați la Administrația Prezidențială.