Ioan Rus şi-a anunţat, luni dimineaţă, demisia din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor (MAI).
Imediat, surse din cadrul USL au avansat mai multe nume sonore pentru ocuparea funcţiei de şef al MAI.
Printre cei vehiculaţi să preia porofoliul Administraţiei şi Internelor se numără secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, fostul ministru de Interne, Cristian David, vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, şi liberalul Radu Stroe.
Liviu Dragnea
Despre secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, există informaţii că ar fi favorit fie la funcţia de ministru de Interne, fie la cea de ministru delegat pentru Administraţie.
Cristian David
Liberalul Cristian David, fost ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu, este vehiculat ca posibil ministru de Interne, printr-un transfer de portofolii între PSD şi PNL, au declarat, luni, surse politice.
Conform acestui scenariu, David ar prelua postul de ministru de Interne care a revenit până în prezent PSD, iar Ioan Chelaru (PSD) ar ocupa postul de ministru delegat pentru Administraţie, în locul liberalului Victor Paul Dobre.
Ioan Chelaru
Ioan Chelaru este la al doilea mandat de senator. El este vicepreşedinte al Senatului şi membru al Comisiei juridice a acestui for legislativ.
Potrivit negocierilor de la formarea Cabinetului Ponta, funcţia de ministru al Internelor a revenit PSD, iar cea de ministru delegat pentru Administraţie a revenit PNL.
Radu Stroe
Liberalul Radu Stroe, fost secretar general al Guvernului în Cabinetul Tăriceanu, este propunerea PNL pentru funcţia de ministru delegat al Administraţiei, potrivit unor surse liberale citate de Mediafax.
Ioan Rus a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.