Pagina în limba română a radioului guvernamental rus Vocea Rusiei scrie astăzi că, pentru ca premierul ungar Viktor Orban să îi îndemne pe românii de etnie maghiară să boicoteze referendumul, preşedintele Traian Băsescu ar fi făcut o înţelegere cu Ungaria pentru autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc.
Citeşte şi Mesajul lui Viktor Orban cu o zi inainte de referendum
„O explicaţie alternativă şi mult mai credibilă este că Viktor Orban a obţinut de la Traian Băsescu nişte promisiuni atât de importante, încât liderul maghiar a considerat necesar să-i ofere tot sprijinul posibil. Cine nu crede în posibilitatea unui asemenea aranjament cinic, ar trebui să-şi amintească întreaga biografie politică a UDMR care întotdeauna s-a ghidat după principii extrem de pragmatice în relaţie cu politicienii de la Bucureşti şi a sprijinit orice putere politică dispusă să ofere „ceva în schimb”.
Pentru cetăţenii români, mai ales pentru ardelenii care au stat acasă la referendum, ar fi util de ştiut răspunsul la întrebarea: ce i-a fost promis lui Viktor Orban în schimbul susţinerii boicotului?
Faptul că (…) premierul Viktor Orban s-a afişat personal la lucrările Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad pentru a-i îndemna pe maghiari să boicoteze referendumul de duminică poate fi considerat drept o confirmare indirectă a existenţei unui acord între Traian Băsescu şi premierul Ungariei în privinţa autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc. Atât preşedintele suspendat al României cât şi premierul maghiar fac parte din Partidul Popular European, ceea ce înseamnă că Viktor Orban are la cine apela pentru a-l forţa pe Traian Băsescu să se ţină de cuvânt”, a scris Vocea Rusiei.