În pană de inspiraţie, în ochi cu imaginea unui Băsescu reîntors la Cotroceni şi a unui Antonescu obligat să părăsească cu valijoara sa de două săptămâni Palatul pentru a îşi relua somnul zilnic ce îi asigură rezerva de neuroni necesare ieşirilor sale de seară isterice, strategii USL au apelat în căutarea unei soluţii la bătrânul comunist Ion Iliescu.
Ceea ce Viorel Hrebengiuc împrenuă cu toţi hrebengiucii mai mici din PSD şi, de mai încoace, şi din PNL nu au reuşit, anume găsirea unei soluţii care îi facă ţăndări lui Băsescu puntea de intrare în palatul Cotroceni, bătrânul comunist a reuşit. Jocurile comuinistoide experimentate de Iliescu de pe vremea lui Dej au ajutat. Găselniţa găsită de Salvatorul roşu este simplă.
Dacă într-o ecuaţie nu îl poţi manipula pe A atunci încearcă să îl manevrezi pe B. E vorba de o ecuaţie cu două necunoscute, deci, cu o infinitate de soluţii, a avut o sclipire inginerul de la Ape. Dacă numărul celor care s-au prezentat la vot este insuficient, el fiind mai mic de jumătate din ceva plus unu, atunci manevrează acel ceva şi implicit ajungi la jumătatea de care ai nevoie. Ion Iliescu ne comunică acum că în România nu sunt peste 18 milioane de alegători, ci doar vreo 16 milioane, şi ca urmare referendumul trebuie validat de Curtea Constituţională. Genial, Hrebengiuc & Co. ar trebui să i se închine. A meritat recuperarea lui Iliescu din rândul cadrelor PCR sortite uitării.
Democraţia e un moft, se exprima parcă odinioară Iliescu. Acum pune în practică credinţa sa. Nu contest faptul că nu mai sunt poate 18 milioane de alegători şi că numărul acestora a scăzut, posibil, la 16 milioane. Poate da, poate nu. Democraţia presupune însă altceva. Intri în joc acceptând regulile acestuia, te supui lor, iar la urmă nu negi rezultatele. Biroul Electoral Central (BEC) nu stabileşte de capul lui un număr al alegătorilor. Bănuiesc că primul pas pe care BEC îl face înaintea oricărui act electoral este să se intereseze la Institutul Naţional de Statistică (INS) asupra numărului de votanţi. Ceea ce comunică atunci INS este bătut în cuie pentru actul electoral în cauză. Presupun că solicitarea de date de la INS a fost făcută de BEC şi în cazul de faţă. Cifrele comunicate de acesta sunt singurele definitive şi valabile pentru referendumul de duminică. Nu poţi veni să spui că numărul votanţilor nu e bun după ce referendumul a avut loc. Aceasta fără a adânci România, mai mult decât este, într-o scenă a absurdului.
Crescut însă în doctrina marxistă conform căreia ideile, logica nu sunt decât un produs secundar al ansamblului material, comunistul Ion Iliescu nu are nu are bun simţ în gândire, ci doar tupeu. După cum anterior anilor 90 românii stăteau la coadă iar el, alături de alţii, le explica cât de îndestulaţi sunt, Ion Iliescu ne minte şi ne spune că cifrele oficiale folosite de BEC nu sunt cele bune. „Lucrurile nu sunt ceea ce par a fi”, suna, cred, o replică din X Files.
In plus, socoteşte Ion Iliescu, confirmarea INS nu va fi greu de obţinut. Institutul a pierdut recent doi directori adjuncţi destituţi la cererea lui Ponta, iar directorul general al acestuia şi-ar putea pierde şi el rapid sinecura dacă nu se va grăbi să consfinţească cu formule ştiinţifice greu de înţeles pentru mase, dar irefutabile, contracţia poporului român cu drept de vot.
Personal nu l-am înţeles niciodată pe domnul Ion Iliescu. L-am considerat genul de om de care s-ar dezice şi comuniştii din rândul cărora s-a ridicat şi capitaliştii în mijlocul cărora a ajuns. Primii s-ar dezice de el considerându-l trădător, ceva în genul comuniştilor chinezi pe care Stalin obişnuia să îi numească comuniştii-ridiche, roşii pe din afară, albi pe dinăuntru. Pe capitaliştii de carton fostul comunist Ion Iliescu i-a ajutat din greu, între 1990 şi 1996 şi apoi intre 2000 şi 2004 să se propăşească. El a rămas sărac, cinstit şi veşnic combinator cu limbaj de lemn şi de orizont incert al României de azi.
