Moartea lui Fidel Castro, unul dintre ultimii tirani ai vremurilor noastre, împarte de câteva zile planeta în două. De o parte curg aprecierile celor care deplâng dispariția unui „erou“, „revoluționar“ sau „lider legendar“. De cealaltă parte se aud vocile celor care nu pot trece cu vederea crimele regimului pe care l-a instaurat și pe care l-a condus cu arma-n mână.
Pentru români, această dezbatere are o semnificație aparte. Noi știm din proprie experiență ce înseamnă cenzură, sărăcie, teroare. Când citim despre represiunea politică din Cuba, care a provocat zeci, dacă nu sute de mii de morți, e ca și cum am retrăi epoca lui Dej și Ceaușescu.
Intelectualii de stânga din lumea democratică nu înțeleg pentru că ei n-au trăit pe pielea lor „binefacerile“ comunismului. Sau, după cum spunea odată disidentul rus Aleksandr Soljenițîn, pentru ei comunismul este încă „un leu viu“, în vreme ce pentru noi este „un câine mort“.
Dovadă că subiectul ne pasionează e și polemica încinsă, pe o rețea de socializare, între doi cărturari români de toată isprava. Primul, venerabilul Mihai Șora, găsește câteva detalii amuzante la moartea lui Fidel Castro. Cum ar fi că numele lui vine de la „credință“ sau că avea un doctorat luat pe bune. Cel de-al doilea, tânărul Adrian Papahagi, îi reproșează că nu e loc de umor când vorbim despre un „asasin sinistru“. La rigoare, e ca și cum am fi glumit la moartea lui Hitler sau a lui Stalin!
Deși nu face referire la această polemică, filosoful Gabriel Liiceanu ne îndeamnă, într-un comentariu, să spunem lucrurilor pe nume: „I-aș pofti pe toți admiratorii acestor criminali binefăcători să ia o clipă locul – deși se pare că tocmai imaginația empatică le lipsește – celor morți sau torturați ca urmare a gesticulației revoluționare a idolului lor“.
Dincolo de acest îndemn, publicul larg are nevoie de informații despre crimele regimului lui Fidel Castro. „România liberă“ publică astăzi, în exclusivitate, mărturia lui Ernesto Medina, un tânăr cubanez provenit dintr-o familie persecutată din motive politice. Este o mărturie cutremurătoare, care te face să te gândești care este, de fapt, esența comunismului. Probabil, cea surprinsă profetic de poetul german Heinrich Heine, contemporan cu Marx și Engels, cu mult înainte ca omenirea să experimenteze această ideologie: „Fiecare om poate înțelege limbajul comunismului: elementele lui comune sunt foamea, invidia și moartea“.