6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGermania închide robinetul de bani pentru Grecia

Germania închide robinetul de bani pentru Grecia

Când vor sosi astăzi la Atena pentru a evalua programul de reduceri bugetare, reprezentanţii Uniunii Europene, Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Centrale   Europene îi vor transmite premierului Antonis Samaras că nici FMI, nici Germania nu mai au de gând să scoată vreun ban din buzunar pentru Grecia.

Pentru a debloca ajutorul de 130 miliarde de euro destinat salvării Greciei de la faliment, Atena s-a angajat la o serie de reduceri bugetare drastice. În următorii doi ani, Grecia trebuie să-şi reducă cheltuielile cu 12 miliarde de euro, adică 9,3% din PIB. Potrivit Wall Street Journal, este însă posibil ca reprezentanţii troikăi să ceară reduceri suplimentare, care să acopere un deficit de două miliarde de euro în acest an. În condiţiile în care guvernul Samaras a reuşit să-şi reducă foarte puţin cheltuielile, este foarte posibil ca Grecia să rămână fără bani în luna august, când trebuie să achite obligaţiunile ajunse la maturitate.

Cum FMI a anunţat deja că a ajuns la limita resurselor şi că nu mai poate finanţa ţările îndatorate din Europa, grecii vor trebui să obţină banii necesari – între 10 şi 50 de miliarde de euro – de la Germania şi de la alte ţări europene dispuse să o finanţeze. O ştire apărută în cotidianul german Süddeutsche Zeitung susţine însă că Berlinul nu are nici o intenţie să finanţeze Grecia în continuare. Ziarul german citează un oficial guvernamental de rang înalt potrivit căruia „este de neconceput ca doamna cancelar Angela Merkel să ceară Bundestagului să aprobe un al treilea pachet de ajutorare a Greciei”. La rândul său, ministrul Economiei german, Philipp Rösler, a declarat într-un interviu televizat că „este sceptic” în legătură cu capacitatea şi voinţa politică a Greciei de a-şi respecta angajamentele bugetare asumate o dată cu acordarea celui de-al doilea pachet de salvare.

Guvernul dreapta-stânga condus de Antonis Samaras ar trebui să anunţe săptămâna aceasta închiderea sau comasarea a 20 de agenţii guvernamentale din cele 200 care fac obiectul reducererilor bugetare. Eforturile precedente de a reduce personalul bugetar, inclusiv de la Căile Ferate, unde se dădeau salarii de mii de euro, au eşuat până în prezent şi nu există nici un semn că guvernul are voinţa politică să facă tăierile convenite. Fără bani de la FMI sau de la Germania, Grecia va fi obligată să-şi declare falimentul în luna septembrie. 

Cele mai citite

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă