L-am cunoscut pe Adrian Năstase în noiembrie, 1995, la deschiderea reprezentanţei Mercedes, de pe Calea Turzii. M-a invitat „patronul”, Ioan (Ucu) Rus, eu fiind încă la primărie. Vorbind de Ioan Rus, azi ministru MAI, şi primarul de atunci, Gheorghe Funar, amândoi răzbunători cum nu am mai întâlnit nicăieri în ţările în care eu am trăit, în Europa şi SUA. Revenind la deschidere, era prezentă toată mafia comunist-naţionaliastă din Cluj, şi echivalenţii din Bucureşti; directori de bănci, directori de întreprinderi, „oameni de afaceri”, universitari. Aveau la picioare întreaga ţară. În acea dimineaţă toţi arătau ca după cheful din timpul nopţii. Adrian Năstase era arogant, evident hoţ, şmecher şi alunecos, prin felul în care mi-a strâns mâna şi mi-a răspuns la întrebări.
„Există o asemănare şocantă între comuniştii voştri”, îmi spune un american care a trăit în Romania peste 10 ani. „Sunt aroganţi, proşti, dispreţuiesc poporul, toate se citesc pe feţele lor, felul în care vorbesc, vocabularul, mişcările lor (body language), îmbrăcămintea, chiar şi culoarea pielii este ca la arabi, turci, rromi, parcă nu sunt caucazieni. Sunt parveniţi, se vede de la o poştă că mai ieri erau toţi în opinci”, adaugă el. Are dreptate. Nu m-am gândit atunci că vor trebui să treacă 17 ani şi 6 luni până când Adrian Năstase (Bombonel) să fie arestat şi închis. Imaginaţi-vă că, încă cu mult înainte de 1989, există o cârdăşie între toţi comuniştii din Romania, care azi se află încă la putere în toată ţara şi în guvernele României. Azi, după 22 de ani şi 7 luni.
Cum este posibil?! Atunci, în Primăria Cluj, se mergea numai pe varianta naţionalist-comunistă. Se consuma mult alcool începând cu ora 8 dimineaţa, se distribuiau apartamnte, case, terenuri, pe principiu „este de-al nostru”, se dădeau şpăgi imense. Primarul m-a dus pe platforma CUG să văd crucea în execuţie, azi pe Cetăţuie. Inginerul-şef (ştia cine sunt şi că sunt clujean), m-a chemat de 14 ori, fără să ştie primarul, să urmăresc evoluţia executării crucii. Am iubit mult ideea. Am spus atunci, repet acum, că ne trebuie o cruce mare orientată spre vest. Transilvania, tot Ardealul şi Banatul, trebuie să aparţină culturii şi civilizaţiei vest-europene. Existau în Cluj indivizi care nu ar fi trebuit să fie în viaţa politică a ţării mele. Pe unul îl chema Ioan Gavra, parlamentar, vice-preşedinte de partid. În studenţie am vrut să-l batem. Nu numai pe elm dar şi pe alţi activişti, azi încă în conducerea ţării mele. Nu râdeţi, am vrut să-i batem la propriu. Doi ani la rând am mâncat la cantina de la Casa Învăţătorului, parter. Zilnic, după terminarea emisiunilor de la Europa Liberă, ne bucuram la masă, de ceea ce auzeam la ştiri. Cantina era aproape goală, dar acest Gavra, student la filozofie, venea întotdeauna lângă noi. Ştiam că ne toarnă.
