10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialPremiu mondial pentru studenţii clujeni

Premiu mondial pentru studenţii clujeni

Echipa Complex formată din trei studenţi de la UBB şi UTCN a obţinut premiul 2 la faza mondială a prestigioasei competeţii Imagine Cup, desfăşurată în Sydney acum câteva zile. Imagine Cup este o competiţie organizată de Microsoft şi este considerată cea mai importantă competiţie de dezvoltare de software, care reuneşte peste 1,3 milioane de studenţi din 183 de ţări de-a lungul celor 10 ediţii desfăşurate până acum. La ediţia din acest an, România a fost reprezentată de patru echipe, printre care echipa Complex, formată din Gabriel Bogdan Bondor (UBB), Cristian Roşu (UTCN) şi Paul Sucală (UTCN), îndrumaţi de mentorul conf.dr. Simona Motogna (Facultatea de Matematică şi Informatică, UBB).

 

Care a fost proiectul câştigător

Echipa a obţinut locul 2 la secţiunea Windows Azure Challenge şi a adus primul premiu la această competiţie mediului universitar din Cluj. „Proiectul ei, Seedbit, reprezintă o platformă web care foloseşte serviciile Windows Azure şi se adresează companiile, ONG-urilor şi oamenilor obişnuiţi care doresc să se implice în cauze sociale şi de întrajutorare. Scopul proiectului este de a educa oamenii să se dedice activ cauzelor umanitare şi de a promova spiritul de responsabilitate şi conştientizare”, spun reprezentanţii UBB.

Cele mai citite

Tragedie în Mehedinți: un bărbat decedat și fiul său grav rănit într-un accident teribil

Un accident tragic a avut loc pe un drum din județul Mehedinți, unde un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar fiul...

Motociclist decedat în urma unui accident petrecut pe o stradă din Galați

Un accident grav s-a produs duminică pe bulevardul George Coșbuc din Galați, în urma căruia un motociclist de 30 de ani și-a pierdut viața....

Tragedie în Mehedinți: un bărbat decedat și fiul său grav rănit într-un accident teribil

Un accident tragic a avut loc pe un drum din județul Mehedinți, unde un bărbat de 39 de ani și-a pierdut viața, iar fiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă