19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialProiectil din Al Doilea Război Mondial, în Arad

Proiectil din Al Doilea Război Mondial, în Arad

Locuitorii din satul Fântânele, reşedinţa comunei arădene cu acelaşi nume, stau, la propriu, ca pe bombe. După ce, acum două luni, un proiectil neexplodat a fost găsit chiar în gospodăria unui sătean, de data aceasta un alt element de muniţie a fost zărit în apropierea râului Mureş. Materialul exploziv a fost găsit la câţiva metri de malul apei, de câteva persoane care se aflau la scăldat, Potrivit autorităţilor, la fel ca muniţia găsită în luna mai, şi acest element exploziv provine tot din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiectilul a fost distrus

“La faţa locului, specialiştii pirotehnişti au constatat că este vorba despre un proiectil exploziv calibru 76 mm, provenind, cel mai probabil, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Muniţia a fost descoperită de câteva persoane aflate la scăldat în zona respectivă”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. Imediat după venirea pirotehniştilor, locul a fost asanat, iar proiectilul a fost transportat şi depozitat în zonă de maximă siguranţă, până când a fost distrus.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

Polonia verifică dacă judecătorul fugit în Belarus a spionat împotriva țării sale

Tomasz Szmydt, un judecător de la un Tribunal administrativ din Varşovia, a cerut luni azil în Belarus, spunând că a acţionat în semn de...
Ultima oră
Pe aceeași temă