De ce a transpirat Adrian Năstase după scandalul cu Adrian Severin

După ce lăcomia l-a împins în capcana jurnaliştilor britanici de investigaţii şi după ce a uimit pe toată lumea când a decis să îşi păstreze mandatul de europarlamentar, Adrian Severin s-a ales ieri cu o acuzaţie nouă din partea procurorilor DNA, după ce aceştia din urmă au decis extinderea anchetei.

Printre altele, este vizat prejudiciul de aproape jumătate de milion de euro produs de Severin Parlamentului European, iar modul în care au fost formulate acuzaţiile promite de pe acum o evoluţie interesantă.

Iată deci că în ciuda tupeului de care a dat dovadă, „europeanul” Adrian Severin nu va scăpa prea devreme de pata supremă pe care şi-a tras-o singur la CV.

Dar nici nesimţirea lui Severin şi nici măcar noile elemente pe care le pune în lumină ancheta procurorilor anticorupţie nu vor surprinde suficient valoarea simbolică adăugată pe care o are cazul europarlamentarului român, în contextul autohton.

Luând ca etalon funcţia, notorietatea, vechimea în partid şi cercul de influenţă pe care l-a frecventat în ultimii 22 de ani, putem spune că numitul Severin Adrian este primul sacrificat de calibru al PSD, primul peşte mare pe care partidul fondat de Ion Iliescu nu a mai reuşit, deşi a încercat, să îl apere până în pânzele albe.

Sigur, în primă fază, nici Victor Ponta, nici alţi lideri nu s-au aventurat la a lua o decizie în sensul excluderii lui Severin din partid, deşi scandalul internaţional al cărui protagonist devenise eurodeputatul punea în pericol şi credibilitatea PSD, dar şi credibilitatea României.

Sigur, nici atunci când pagubele de imagine au devenit tot mai evidente şi nici atunci când socialiştii europeni au dat primele semnale că nu-l vor ţine în braţe pe Severin, colegii săi de la Bucureşti nu s-au încumetat să-l dea afară din partid, ci au organizat mini-comandouri care să-i ceară insistent lui Severin demisia.

În cele din urmă, ieşirea lui Adrian Severin din partid s-a produs, chiar dacă prin uşa din dos. Presiunile din afară au fost atunci decisive şi au demonstrat că, în faţa lor, este imposibil de rezistat un timp îndelungat.

Asta apropo şi de ceea ce se întâmplă în acest iulie fierbinte, când Victor Ponta şi Crin Antonescu se încăpăţânează să înoate împotriva curentului, fără să-şi pună o clipă problema că s-ar putea şi îneca.

De remarcat aici că schimbarea la faţă a social-democraţilor români, prin intrarea lor în familia politică a socialiştilor europeni a şubrezit semnificativ meterezele celor mai grei şi de neclintit pesedişti. Un lucru, evident, pozitiv.

Asta a păţit Adrian Severin şi cam asta a păţit, 15 luni mai târziu, supremul Adrian Năstase. Chiar dacă unii nu au renunţat nici acum la a întoarce din drum destinul carceral al fostului premier, „răul”, în cazul său, a fost deja făcut, iar din acest punct de vedere cazul Severin capătă valoare simbolică de deschizător al unor drumuri până acum neştiute.

„Nu am discutat azi cu Victor Ponta, am discutat ieri. Azi, Victor Ponta a exprimat un punct de vedere pe care îl înţeleg prin presiunea publică (…) Dar noi avem nişte datorii stabile faţă de soldaţii partidului, chiar când greşesc, trebuie să le dăm şansa de a explica şi de a dovedi, când sunt în stare să o facă, că lucrurile sunt mai complicate decat par”.

Această cugetare datează din luna martie a anului trecut. Autorul ei, Adrian Năstase, a ajuns între timp cel mai de seamă deţinut al ţării, iar cel la care domnia sa face referire, Adrian Severin, a devenit o calamitate pentru imaginea României în lume.

Probabil că, la vremea respectivă, fostul premier Năstase făcea această declaraţie dintr-un soi de solidaritate nescrisă care-i uneşte „spiritual” pe cei acuzaţi de corupţie, dar şi cu gândul la propria situaţie, al cărei deznodământ, se vede treaba, îi dădea de pe atunci fiori.

Dar mai presus de toate, este foarte posibil ca „El Însuşi”, cum i se mai zicea lui Adrian Năstase în perioada în care a condus guvernul, să fi înţeles de pe atunci, pornind de la situaţia fără ieşire a lui Adrian Severin, tocmai faptul că partidul a început să clacheze şi că va sfârşi prin a nu-şi mai onora datoriile faţă de marii şi influenţii săi corupţi.

Gândul ăsta nu i-a mai dat pace. Şocul pe care fostul premier l-a resimţit, probabil, atunci când şi-a dat seama cât de gravă urma să devină, pentru el însuşi, situaţia l-a făcut să se agaţe până în ultima clipă de Adrian Severin.

La finele anului trecut, pe 25 noiembrie 2011, cei doi antieroi şi-au unit energiile negative într-un ultim episod pe care ironia sorţii ni l-a mai regizat o dată: au conferenţiat la Fundaţia Europeană Titulescu pe tema „Istoria şi mitologia excepţionalismului corupţiei româneşti”. Ei, tocmai ei.