Biserica Episcopaliană (Anglicană) din Statele Unite a aprobat o slujbă specială pentru cuplurile de acelaşi sex care vor să-şi unească destinele, în statele unde căsătoriile gay sunt permise, informează Reuters. Prin acest gest, Biserica Episcopaliană devine primul mare mare cult care aprobă ritualul căsătoriei între gay.
Slujba va fi introdusă în predica ţinută la unirea cuplurilor gay în decembrie, iar timp de trei ani, Biserica va evalua felul în care este percepută ceremonia, a declarat o purtătoare de cuvânt a Bisericii Episcopaliene.
Totuşi, hotărârea nu aduce în discuţie cuvântul „căsătorie” şi nu prevede ca slujba pentru cuplurile gay să fie aceeaşi cu cea citită la unirea cuplurilor heterosexuale. De asemenea, fiecare episcop decide dacă vrea sau nu să oficieze slujba pentru cuplurile homosexuale şi nu prevede nici un fel de sancţiuni pentru clericii care refuză să oficieze ceremonia.
Citeşte şi PE cere statelor membre să faciliteze căsătoriile între gay şi lesbiene
Totuşi, slujba pentru cuplurile gay naşte dezbateri chiar în sânul Bisericii Episcopaliene. În timp ce preoteasa Bonnie Perry din Chicago, care sprijină uniunea între persoanele de acelaşi sex, salută decizia, un alt cleric din Conneticut, Steven Horst, susţine că existenţa slujbei este un lucru greşit.
Biserica Episcopaliană a mai iscat dezbateri în rândul clericilor, după ce, în 2003, Gene Robinson a fost hirotonisit episcop, deşi era gay. De asemenea, Biserica Anglicană din Canada săvârşeşte slujbe de unire religioasă pentru cuplurile de acelaşi sex, în timp ce cea din Africa condamnă homosexualitatea.
Şase state americane – Iowa, Massachusetts, Connecticut, Vermont, New Hampshire şi New York – şi districtul Columbia permit căsătoriile între persoanele de acelaşi sex.