Perioada 2000-2004 a fost caracterizată printr-un control extrem de dur asupra mass-media, impus de fostul premier PSD Adrian Năstase, iar RL s-a numărat printre puţinele instituţii media care s-au luptat cu partidul-stat care devenise PSD.
La începutul lui 2004, România se găsea într-o postură deloc fericită. Era tratată ca o ţară de mâna a doua, chiar şi de statele din Europa de Est, care urmau să adere la Uniunea Europeană la 1 mai 2004. Data aderării României nu era deloc sigură, deoarece Uniunea Europeană, prin vocea şefului Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Jonathan Scheele, critica vehement sistemul politic corupt.
Tupeul politicienilor aflaţi la Putere era binecunoscut şi probat la referendumul din anul 2003. Atunci, la referendumul pentru modificarea Constituţiei, Adrian Năstase şi Octav Cozmâncă au decis să prelungească la două zile durata votării, în contextul în care alegătorii, scârbiţi, au boicotat procesul de vot. România avea mari probleme la capitolul Justiţie şi Afaceri Interne, unde negocierile de aderare la Uniunea Europeană nu progresau deloc, ca urmare a faptului că activitatea celor doi miniştri implicaţi în acest domeniu, Rodica Stănoiu şi Ioan Rus, nu era considerată suficient de satisfăcătoare de către oficialii europeni. Coaliţia formată din PSD şi din UDMR controla autoritar Parlamentul, iar deputaţii şi senatorii PRM, care profitaseră de valul de naţionalism din anul 2004, colaborau adesea cu partidul-stat.
Alianţa Opoziţiei
Cele două mici partide de Opoziţie, PD şi PNL, au decis, în 2003, să-şi unească forţele pentru a lupta cu PSD. Însă alianţa dintre democraţi şi naţional-liberali era sabotată de numeroşi lideri locali.
Unii dintre baronii PNL, de exemplu, aveau afaceri grase cu baronii PSD. Astfel că, la alegerile locale, PD şi PNL au format liste comune de candidaţi doar în Bucureşti şi în Cluj.
Acolo erau şi bătăliile cele mai grele. În Bucureşti, pentru postul de primar, candida preşedintele PD, Traian Băsescu, contra ministrului de Externe, Mircea Geoană, iar la Cluj candida preşedintele executiv al PD, Emil Boc, contra ministrului Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus. Exista o disproporţie uriaşă de resurse, între reprezentanţii PSD, care controlau statul, şi cei ai Opoziţiei. Însă, atât la Cluj, cât şi în Bucureşti, candidaţii Alianţei Dreptate şi Adevăr, PNL-PD, au câştigat alegerile locale.
Acesta a fost un semnal foarte puternic, ce a indicat faptul că PSD poate fi învins. De asemenea, la Cluj, UDMR a ieşit din coaliţia locală cu PSD şi s-a alăturat Alianţei Dreptate şi Adevăr.
PSD a încercat să contracareze această tendinţă, prin formarea unei coaliţii cu Partidul Umanist Român, actualul Partid Conservator. Înţelegerea era simplă: PSD oferea partidului lui Dan Voiculescu locuri pe listele de candidaţi, iar Partidul Umanist Român oferea sprijinul trustului de presă Intact.
Valul schimbării
Însă schimbarea nu a mai putut fi oprită. PSD s-a afundat în tot mai multe scandaluri şi au apărut şi scurgeri de informaţii din interiorul partidului-stat. Unele dintre ele au fost reprezentate de celebrele stenograme ale conducerii PSD, care radiografiau în detaliu modul în care guvernanţii de atunci nesocoteau legea. RL a publicat in extenso aceste documente şi a arătat abuzurile unor baroni locali, precum Nicolae Mischie, Marian Oprişan şi mulţi alţii. În unele judeţe, baronii roşii cumpărau tirajul RL dimineaţa, la prima oră, ca să împiedice informaţia să ajungă la chioşcuri. Însă, alegerile din toamna anului 2004, au adus un număr aproximativ egal de mandate parlamentare pentru PSD şi pentru Alianţa Dreptate şi Adevăr. Soarta României depindea de alegerile prezidenţiale.
Primul tur de scrutin a avut loc în 28 noiembrie. Pe primul loc se situa Adrian Năstase de la PSD, iar pe locul al doilea, candidatul Alianţei Dreptate şi Adevăr, Traian Băsescu, intrat târziu în cursa electorală în locul preşedintelui PNL de atunci, Theodor Stolojan, care şi-a anunţat o retragere misterioasă. Al doilea tur de scrutin a avut loc în data de 12 decembrie. Traian Băsescu a câştigat cu 51,33 la sută din voturi şi a desemnat noul premier, în persoana preşedintelui interimar al PNL, Călin Popescu-Tăriceanu.
Cronologia rl:
1. Decembrie 1989 – Revoluţia română – RL a fost primul ziar care a deconspirat lovitura de stat şi a criticat confiscarea revoluţiei;
2. Martie 1990 – Conflictul interetnic din Târgu-Mureş – am radiografiat esenţa de complot securistic a incidentului;
3. 1990 – Piaţa Universităţii – Mineriade – ziarul port-drapel al protestelor şi ţinta nr. 1 a minerilor;
4. Berevoieşti, campaniile de deconspirare a securiştilor – RL s-a angajat într-o luptă directă cu urmaşul Securităţii şi a fost precursorul CNSAS;
5. Revenirea Casei Regale pe scena românească – apărarea valorilor Casei Regale într-un moment în care toţi marii actori ai momentului o denigrau;
6. Marile crahuri financiare – Caritas, Bancorex, Bănci Populare, FNI – RL a avertizat despre neregulile din aceste instituţii financiare;
7. 1996 – Câştigarea alegerilor de către Convenţia Democratică – Sprijinul acordat de RL primei schimbări politice majore după 1945;
8. Ruptura cu trecutul în timpul conflictului din Kosovo – poziţia cvasi-singulară pentru susţinerea campaniei NATO;
9. Victoria Opoziţiei la alegerile din 2004 – lupta RL cu dictatura media impusă de PSD;
10. Aderarea la NATO, aderarea la Uniunea Europeană – avangardismul RL care susţinea chiar din anii 1990 că aceasta este singura cale pentru România.
Argument
Una dintre cele mai întunecate perioade din istoria mass-media românească a fost reprezentată de intervalul 2000-2004. Este vorba de o perioadă în care PSD-ul, condus de Adrian Năstase, s-a transformat într-un adevărat partid-stat, care promova corupţia la scară mare, precum şi un adevărat sistem autarhic, în care conta mai mult decât orice loialitatea faţă de partid şi faţă de conducătorul său. Justiţia se afla sub controlul PSD, iar conform unor stenograme ale conducerii partidului-stat, ministrul Justiţiei de atunci, Rodica Stănoiu, care a fost declarată drept colaborator al fostei Securităţi, cerea permisiunea lui „El, Însuşi”, cum era supranumit Adrian Năstase, pentru a da curs dosarelor penale întocmite de procurori. Sistemul administrativ era coordonat de celebrul Octav Cozmâncă, un nomenclaturist provenit din şcoala de cadre a PCR, care evalua loialitatea faţă de PSD a prefecţilor şi a şefilor instituţiilor deconcentrate, precum şi a şefilor din instituţiile administraţiei centrale.
Mulţi dintre aceştia erau implicaţi în operaţiunea „Bani pentru partid”. Este cazul fostei şefe a Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, care a strâns sume importante de bani de la firmele care devoltau proiecte imobiliare şi care au fost constrânse să „cotizeze” la campania electorală a liderului PSD, Adrian Năstase. Liderii social-democraţi de la acea vreme au identificat libertatea mass-media drept unul dintre potenţialele pericole la adresa partidului-stat. Aşa că a început o campanie, prin intermediul căreia ziarele, radiourile şi televiziunile „prietenoase” erau răsplătite cu sume imense plătite de companii şi de regii de stat, sub forma unor reclame la CFR sau la Electrica, în timp ce presa critică la adresa regimului era hăituită cu procese, şicane, iar jurnaliştii erau agresaţi fizic. În Vrancea, baronul Marian Oprişan şi ciracii lui ridicau chioşcurile de ziare cu tot cu ziariştii care încercau să-şi apere reţeaua de distribuţie. În Timişoara ori Hunedoara, ziariştii erau agresaţi fizic. În Cluj, erau insultaţi şi ameninţaţi chiar în conferinţele de presă susţinute de liderii locali ai PSD. În tot acest context, RL a rămas unul dintre puţinele ziare care a continuat să se lupte până la capăt în bătălia pentru eliberarea României de menghina partidului-stat. Acest lucru s-a întâmplat la alegerile din 2004.
Corupţie
Sub presiunea Uniunii Europene, unii dintre miniştrii PSD au fost schimbaţi. De exemplu, Hildegard Puwak, membru al Guvernului, care a trebuit să demisioneze în contextul în care firmele familiei sale au primit contracte importante finanţate de bani europeni. De asemenea, pe ultima sută de metri, Rodica Stănoiu a fost înlocuită cu Cristian Diaconescu în postul de ministru al Justiţiei.
Contracte contestate
Guvernarea 2000-2004 a fost celebră prin contractele contestate, oferite pe criterii netransparente. Un exemplu în acest sens este contractul oferit Bechtel pentru construirea Autostrăzii Transilvania. Acesta a atras ostilitatea deschisă a Uniunii Europene, care a criticat faptul că cel mai important proiect de infrastructură din istoria României a fost oferit fără licitaţie.
Privatizări dubioase
Epoca regimului Adrian Năstase – Ion Iliescu a fost celebră şi prin contractele de privatizare dubioasă. De exemplu, contractul prin care a fost privatizat Sidex Galaţi, dar şi afaceri precum RAFO Oneşti. Asemenea contracte au existat şi la scară mai mică. De exemplu, vânzarea către ucrainenii de la Corporation Industrial Union of Donbass a companiei siderurgice Fortpres CUG din Cluj ori vânzarea Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte şi a combinatului Industria Sârmei Câmpia Turzii către ruşii de la Mechel.
