17.1 C
București
joi, 31 octombrie 2024
AcasăSpecialTurismul în Grecia, inspiraţie unică pentru casă

Turismul în Grecia, inspiraţie unică pentru casă

Suntem în plin sezon estival iar unii dintre noi încă se pregătesc de concediu. Dacă nu v-aţi hotărât încă, pentru cei care, în plus, sunt interesaţi de domeniul home&deco, Grecia nu numai că vă poate oferi peisaje de neuitat, vestita sa bucătărie tradiţională şi nenumărate colţişoare îmbibate de istorie, ci şi o adevărată lecţie privind construcţia, amenajarea şi decorarea caselor. În plus, stilul mediteranean este la modă iar cel grecesc păstrează o unicitate aparte.

Mergând de la Salonic, prin re­giu­nea macedoneană spre vestita Halkidiki nu poţi să nu constaţi că în Grecia s-a construit foarte mult. Casele vechi sunt mai rare, dar în marea lor majoritate sunt renovate, astfel încât pe oriunde drumul te duce ai acea senzaţie de nou şi proaspăt. În unele sate se mai păstrează zone extrem de pitoreşti, acesta fiind dat în primul rând de casele văruite. Deşi s-a construit mult, casele păstrează o unitate arhitecturală foarte mare, acest fapt neaducând nicidecum o uniformitate.  Se poate spune că este o diversitate în unitate. Dar ce este specific caselor din această parte a Greciei? Aş spune că în primul rând sunt extrem de frumoase. Opriţi-vă din drum şi luaţi o cafea în satul Arnea, vestit pentru numărul de case noi, care mai de care mai frumoase.

Respectul faţă de tradiţii

Se spune că în Grecia tradiţia şi familia sunt valorile cele mai respectate. Păstrarea tradiţiilor în cons­trucţia caselor este, pe de o parte responsabilul acelei unităţi arhitecturale de care vorbeam iar, pe de altă parte, este cel care asi­gură elementul estetic şi de sta­bilitate. Fiind o zonă muntoa­să, cu păduri, lemnul este cu precă­dere folosit în construcţia caselor. Familiale sau pensiuni turistice, acestea sunt în mare majoritate cu etaj, beneficiind şi de spaţii exterioare echilibrate pe care grădinile cu bogată vegetaţie mediteraneană care abundă în leandri înfloriţi, reprezintă un „must”. Piatra, de asemenea din abundenţă, este şi ea pe larg folosită, uneori pentru construcţia întregii case, alteori doar pentru parter, etajul fiind din lemn. Alte caracteristici sunt terasele, de obicei circulare, precum şi balcoanele, grecii având un adevărat cult pentru ele. Acoperişurile sunt din olane ceramice şi prezintă o pantă lină.

Ecologie

După cum am văzut, pentru construcţia şi amenajarea caselor sunt folosite  practic numai materiale naturale: lemn, piatră, argilă, var. Foarte multe case sunt dotate cu panouri solare sau voltaice şi nu sunt puţine cazurile în care proprietarii având livezi de măslini şi mici podgorii  îşi produc singuri uleiul, vinul şi mierea, toate de calitate excepţională.

Inspiraţie pentru dezvoltatori

Cei care şi-au construit pensiuni şi chiar multe dintre complexele hoteliere au mers pe aceleaşi idei: piatră, lemn, acoperiş ceramic, terase şi grădini mari, amfore, ulei de măsline, vin şi miere din „ograda” proprie.  În plus sunt bineînţeles piscinele, unde întâlnim de asemenea piatra naturală şi lemnul. Multe complexe au bungalouri cu mici „căsuţe” uni sau multifamiliale, realizate după aceleaşi principii, toate cu vedere spre mare, în care deseori stilul macedonean se  împleteşte cu cel cycladic. Un bun exemplu în acest sens sunt Agionnissi Resort de pe insula Amouliani, precum şi ansamblul ţinând de hotelul XENIA din Ouranopouli.

Pont

Grecii sunt foarte iscusiţi în folosirea pietrei naturale în construcţii, mărturie stând vestigiile zidurilor rămase încă din antichitate. Ca şi mod de construcţie, se poate alege cel antic, cu pietre de mari dimensiuni sau cel modern, cu pietre mai mici şi de dimensiuni diferite care permite variate modele de îmbinare. Spre deosebire de construcţiile din România, în care peretele exterior este drept, golurile dintre pietre fiind umplute cu ciment (finisaj ines­tetic, de slabă calitate), în Grecia se lasă marginile pietrelor în relief, golurile neumplându-se până la  margine, ceea ce conferă o adevărată autenticitate.  

Cycladic style

Grecia este o ţară muntoasă, uneori stâncile pornesc din apropierea mării. În acest caz, grecii au fost nevoiţi să-şi construiască casele în stâncă pe spaţii mici, ceea ce le conferă un aer pitoresc. Acesta este subliniat în primul rând, însă, de culorile folosite pentru decor: casele sunt văruite sau ­vopsite în alb iar uşile şi ferestrele în albastru, ­culorile tradiţionale ale Greciei. De obicei construcţia este din piatră, casele sunt apropiate, construite pe terase şi cu terase spre mare. Acest mod de construcţie asigură protecţia la ­intemperii, un alt avantaj fiind acela că se pot construi pe spaţii mici. Un exemplu tipic de case în stil cycladic se găseşte pe insula Santorini, peisajul fiind şi mai spectaculos datorită stâncilor vulcanice.

Cele mai citite

Marius Ștefănescu, „dublă” împotriva lui Dinamo, dar tot nu-l impresionează pe Becali!

În timp ce Ștefănescu vorbea entuziasmat despre „dubla” cu Dinamo, patronul FCSB îl desființa: „N-am răbdare de așa ceva!” FCSB a obținut o victorie clară...

CE vrea ca Ucraina să treacă mai repede la următoarea etapă a aderării la UE

În raportul anual privind extinderea UE, Comisia Europeană a apreciat miercuri că Ucraina ar trebui să treacă la următoarea etapă de negociere a aderării...

Marius Ștefănescu, „dublă” împotriva lui Dinamo, dar tot nu-l impresionează pe Becali!

În timp ce Ștefănescu vorbea entuziasmat despre „dubla” cu Dinamo, patronul FCSB îl desființa: „N-am răbdare de așa ceva!” FCSB a obținut o victorie clară...
Ultima oră
Pe aceeași temă