Premierul Ponta le-a spus miniştrilor, în şedinţa de guvern de ieri, că va pleca la Bruxelles pentru a opri „dezinformările grosolane şi îngrozitoare” pe tema suspendării preşedintelui Băsescu. Între timp, până şi aliatul lui Ponta, Martin Schulz s-a declarat „stupefiat” de ceea ce se întâmplă în România, iar comisarul Viviane Reding a evocat „monitorizarea întinsă pe ani de zile”.
Victor Ponta a menţinut şi ieri, chiar în ziua plecării la Bruxelles, „linia oficială” a USL potrivit căreia reacţiile Bruxelles-ului şi ale liderilor politici europeni se datorează unei teribile operaţiuni de dezinformare pusă în operă de PDL şi presa „aservită” preşedintelui, lăsând să se înţeleagă că după vizita sa, oficialii europeni vor vedea lumina şi îşi vor da binecuvântarea suspendării lui Traian Băsescu şi acţiunilor sistematice împotriva statului de drept de care este responsabil împreună cu majoritatea USL din Parlament.
Schulz: „Stupefiant”
Ponta a sosit însă ieri la Bruxelles într-o atmosferă de alarmă generală. Unul dintre aliaţii pe care conta cel mai mult, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a caracterizat într-un interviu pentru cotidianul Le Monde, drept „cel puţin stupefiante” înlocuirile rapide care au avut loc în fruntea mai multor instituţii din România şi a promis că va discuta joi cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, „în contextul în care Consiliul UE este prea tăcut”, din punctul său de vedere, în legătură cu evenimentele din România. Consiliul Uniunii Europene este reuniunea statelor membre UE la nivel guvernamental.
„Comisia Europeană trebuie să îşi facă treaba. Trebuie să evalueze, să facă propuneri, să verifice dacă sunt încălcate normele de drept europene. Un prim-ministru care are o largă majoritate poate schimba Constituţia ţării sale, dar nu poate lua măsuri care să intre în contradicţie cu regulile şi valorile noastre” a mai calificat drept „dubioasă din punct de vedere politic, dar legală” „tentativa aparent structurată şi planificată, de demitere a preşedintelui”. Declaraţiile lui Schulz vin după ce, în ajun, liderul grupului socialist din PE, Hannes Swoboda, îi trimisese o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cerea „să iniţieze rapid o evaluare a evenimentelor din România, cu toată atenţia necesară, dar şi cu promptitudinea necesară pentru rezolvarea disputelor interne interin-stituţionale” şi dădea asigurări că „eu şi grupul pe care îl reprezint am susţinut întotdeauna cu fermitate respectarea drepturilor fundamentale şi a statului de drept şi nu vom tolera nici o încălcare a legilor sau valorilor europene de către statele membre sau de către guvernele în funcţiune”.
Adio Schengen? Monitorizare forever?
Tot marţi seară liderul popularilor europeni, Joseph Daul, declarase că refuză să îl primească pe Victor Ponta, care îi solicitase o întrevedere, până când „va pune în practică ceea ce Curtea Constituţională a decis recent”, iar comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding declarase pentru Financial Times că „fără o revenire rapidă asupra măsurilor luate de premier în ultimele zile – inclusiv revocarea unei ordonanţe de urgenţă care reduce atribuţiile Curţii Constituţionale şi reinstaurarea în funcţie a Avocatului Poporului – şansele României de a adera la Shengen ar putea fi prejudiciate”. Ieri, într-o conferinţă de presă, doamna Reding a ridicat miza şi a declarat că actuala criză politică din România reprezintă „un mare pericol” şi ar putea afecta progresele acestei ţări spre o „integrare deplină” în UE şi a estimat că, personal, nu exclude ca monitorizarea Justiţiei şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare să continue „câţiva ani” cu toate consecinţele asupra aderării la spaţiul Schengen. La instalarea în funcţie Victor Ponta a declarat că ridicarea monitorizării MCV şi aderarea la Schengen reprezintă una dintre priorităţile guvernului său.
Din surse bulgare a fost vehiculată ieri informaţia potrivit căreia Comisia ia în considerare monitorizarea separată a României şi Bulgariei, dar purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Gray, a declarat telefonic pentru România Liberă că „intenţia Comisiei este să adopte ambele rapoarte până la sfârşitul lunii iulie”.
Mark Gitenstein: Referendum inacceptabil
Marţi, după întrevederea cu ambasadorul Statelor Unite, preşedintele interimar Crin Antonescu declarase că Mark Gitenstein nu s-a speriat de afirmaţiile „aberante” despre lovitura de stat sau suspendarea statului de drept. Ieri, ambasadorul Gitenstein a difuzat o declaraţie în termeni imperativi în care avertizează asupra „consecinţelor grave”, pe care le-ar avea organizarea unui referendum ce nu respectă hotărârea Curţii Constituţionale: „Prim-ministrul are absolută dreptate că este inacceptabilă desfăşurarea unui referendum care pare în neconcordanţă cu prevederile Constituţiei. Acest lucru ar provoca intenţionat o criză constituţională foarte periculoasă.
Atât prim-ministrul, cât şi preşedintele interimar mi-au repetat angajamentul lor public de a respecta toate deciziile Curţii Constituţionale. Prim-ministrul Victor Ponta a confirmat acest angajament solicitând Parlamentului să acţioneze. Sunt încrezător că preşedintele interimar Crin Antonescu va face acelaşi lucru semnând o lege a referendumului în concordanţă cu hotărârea Curţii Constituţionale imediat ce aceasta ajunge pe biroul său. Dacă devine evident că Parlamentul nu doreşte sau nu se poate reuni şi acţiona imediat, atunci Guvernul ar trebui să ia măsurile care sunt de competenţa sa, pentru a se asigura că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt în deplină concordanţă cu recenta decizie a Curţii Constituţionale privind referendumul”, a avertizat Gitenstein.
Comisia se reuneşte săptămâna viitoare
Răspunzând declaraţiilor doamnei Reding, Ponta a difuzat un comunicat în care declară nefondate temerile exprimate de Bruxelles şi acuză „propaganda politică”, inclusiv „la nivel european” şi promite solemn că „dacă există dovezi convingătoare că am încălcat reglementările UE, ceea ce nu a fost niciodată intenţia noastră, vom schimba direcţia” şi că „după referendum, voi prezenta un program de reforme care vor face ireversibilă integrarea noastră deplină în Europa”.
În replică, Viviane Reding a anunţat că miercurea viitoare Comisia Europeană se va reuni pentru a lua în discuţie situaţia politică din România.