FOTO. Pe urmele magilor. Călătorie la Betleem, locul unde s-a născut Iisus

Nu de puține ori considerăm fragmentele din Biblie drept povești frumoase, bune de spus la gura sobei, sau nepoților care nu vor sub niciun chip să adoarmă. Așa ar putea fi considerat și fragmentul care descrie Nașterea Domnului, mai ales că ar avea toate „ingredientele“ necesare: magi, îngeri, păstori, o naștere miraculoasă. Și totuși…

Există o singură măsură a iubirii autentice, aceea de a iubi fără măsură. Doar așa se poate explica gestul prin care în urmă cu aproape 2000 de ani Hristos se întrupa în peștera de la Betleem, deschizând uşa „înaltului cerului“. Era gestul care sfida orice logică sau filosofie știută până atunci: un Dumnezeu întrupat pentru ca omul să se îndumnezeiască.

Tocmai de aceea și timpul umanității avea ulterior să fie măsurat în funcție de acel moment. În secolul al VI-lea, prin anul 525, Dionisie Exiguul sau Dionisie „cel Mic“, un călugăr originar din Scy­thia Mică (Dobrogea), realiza calendarul pe care îl folosim astăzi, adică „era creștină“, măsurând anii în funcție de Nașterea Domnului, înainte și după Hristos. Altfel spus, anul 2017 este considerat astfel pentru că în urmă cu aproape 14 secole un călugăr dobrogean a gândit numărarea anilor începând cu anul nașterii lui Hristos.

Chiar dacă au existat mici ezitări privitoare la anul exact al Nașterii, de aproape 3-4 ani, locurile și personajele de la acea dată sunt cât se poate de reale și pot fi confirmate. Este suficient să ne propunem, asemenea magilor, o călătorie la Betleem pentru a ne convinge de acest lucru.

Câmpul Păstorilor

Unul dintre primele indicii este locul numit „Câmpul Păstorilor“ sau „Beith Sa­hour“, aflat la doar un kilometru de Betleem, spre est. Aici păstorii aflați pe câmp au fost înștiințați de către îngerul Domnului că nu departe s-a născut Hristos, așa cum se arată în Evanghelia după Luca:

„Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.“ (Ev. după Luca 2, 8-11)

În amintirea acelui moment a fost amenajată în piatră o capelă, chiar pe locul apariției îngerului. Nu departe, pentru a satisface nevoile pelerinilor, care veneau aici în număr tot mai mare, s-a construit și o biserică de piatră, care de-a lungul timpului a fost distrusă și refăcută de mai multe ori. Odinioară, de aici porneau procesiunile organizate cu ocazia Nașterii Domnului, care se opreau apoi la Betleem, la Biserica Nașterii.

Palatul lui Irod și întâlnirea cu magii

Dar, până la Betleem, un alt obiectiv important ar trebui să ne atragă atenția, și anume fostul palat al lui Irod. Astăzi, acest obiectiv poate fi confundat cu o formă de relief asemănătoare unui deal. De fapt, construcția este una artificială și s-a realizat între anii 24-15 î.H. Irod a folosit sclavi pentru a ridica acest deal pe coama căruia și-a construit Herodionul, palatul-cetate.

Aici aveau să poposească magii din Orient, așa cum aflăm din Evanghelia după Matei: „Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.“ (Ev după Matei 1, 1-3).

Cel puțin două informații rezultă de aici. Prima: magii știau sigur că Iisus se născuse, căci ei nu au întrebat dacă se născuse sau cine este Hristos, ci doar unde s-a născut.

O a doua informație este aceea că acești magi erau personalități de rang foarte înalt din moment ce primiseră atenția lui Irod. Se pare că aceștia au fost găzduiți chiar la baza dealului unde se găsea o imensă piscină ce era înconjurată de apartamente de lux pentru invitații lui Irod.

De aici magii aveau să-și continue drumul spre Betle­em călăuziți de stea, spre locul în care se găsea Sfânta Familie.

„Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.“ (Ev după Matei 2, 10-12)

După acest episod, Irod află de plecarea magilor și, plin de furie, cere sacrificarea tuturor pruncilor sub doi ani.

Grota pruncilor

Locul ce marchează acest genocid se găsește astăzi în curtea Bisericii Nașterii. Este vorba de o peșteră destul de mare, acoperită cu o structură de piatră asemănătoare unei case. Locul este pavat cu piatră, acoperit și pregătit să-și întâmpine pelerinii cum se cuvine, diminuând parcă un pic din dramatismul faptelor de odinioară. Sentimentul pe care îl încerci atunci când cobori în aceste locuri este unul de apăsare. În capătul scării, peștera se continuă cu o altă grotă, unde sunt depuse în niște casete de sticlă moaștele pruncilor uciși din ordinul lui Irod.

Peștera Fericitului Ieronim

Un alt loc ce nu trebuie ocolit în Betleem este grota Fericitului Ieronim, aflată sub biserica Sfânta Ecaterina, lipită, la rândul ei, de Biserica Nașterii. Biserica a fost construită după Războiul din Crimeea, în anul 1881. Potrivit tradiției, această biserică a fost zidită pe locul în care Mântuitorul i-a apărut Sfintei Ecaterina din Alexandria, anunțându-i moartea martirică. Tot aici s-au descoperit urmele care indicau viețuirea în acest loc a Fericitului Ieronim, cel care a tradus pentru prima oară Vechiul Testament, din limba ebraică, în limba latină, limba oficială a Imperiului Roman.

După o muncă ce s-a întins pe o perioadă de 15 ani, el a reușit să traducă integral textul Vechiului Testament.
Această operă a fost numită Vulgata, arătând limba simplă și populară în care a tradus cartea. Fericitul Ieronim a murit la Betleem în anul 420, lăsându-ne, pe lângă Vulgata, numeroase alte traduceri, predici, comentarii la cărţile Sfintei Scripturi, lucrări de istorie bisericească şi scrisori de îndrumare duhovnicească. Se spune că pe când se nevoia la peștera de la Betleem, unde s-a născut Mântuitorul, a avut de Crăciun o vedenie minunată. I s-a arătat Domnul Hristos ca un prunc și l-a întrebat: „Ieronime, acum când toți Îmi dăruiesc câte ceva, tu ce-Mi vei dărui?“ „Virtuțile și rugăciunile mele“, i-a răspuns Fericitul Ieronim. „E foarte bine, dar altceva Îmi mai dăruiești?“ „Inima mea, sufletul meu și chiar pe mine în­sumi!“ „Și aceasta o primesc; dar Eu doresc și altceva de la tine!“ „Ce altceva aș putea să-Ți dau, Doamne?“, a întrebat, nedumerit, iubitorul de Hristos. „Dăruiește-Mi păcatele tale!“ Fericitul Ieronim, cu inima înfrântă, a început să plângă. El a întrebat printre lacrimi: „Și la ce-Ți trebuie, Doamne, păcatele mele?“ „Vreau să le iau asupra Mea!“

Grota Laptelui

La o distanță de aproape 300 de metri de Biserica Nașterii Domnului se află o biserică mică, numită „Grota Laptelui“, îngrijită de călugării franciscani. Conform tradiției, în această grotă a poposit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Iosif a primit porunca de la înger să părăsească Betleemul și să fugă în Egipt, spre a scăpa de mânia lui Irod. Aceeași tradiție spune că, în timp ce era alăptat, câteva picături de lapte au picat pe stânca peșterii. În acel moment, din culoarea roșie pe care o avea mai înainte piatra, aceasta a căpătat culoarea albă. De la zidirea bisericii și până astăzi, femeile din zonă, creștine și musulmane, vin aici pentru a se ruga să aiba lapte pentru alăptarea copiilor lor. La Betleem minunile se întâmplă în multe feluri și în multe locuri, iar cele mai multe au legătură cu Maica Domnului și cu Biserica Nașterii.

Cum au salvat cei 3 magi Biserica Nașterii de furia persană

De-a lungul primelor trei secole ale erei creștine, Betleemul era doar o mică localitate cunoscută pentru Peștera Nașterii. Împăratul Hadrian a exilat populația iudaică, iar apoi, în 135, a dat ordin să se construiască dea­supra Peșterii un templu dedicat lui Adonis. Cu toate acestea, cultul Nașterii a existat în continuare, iar în 326 împărăteasa Elena începe la Betleem înălțarea unei biserici grandioase, chiar dea­supra peșterii unde s-a născut Pruncul Sfânt.

În anul 614, când perșii conduși de Hosroe inva­dează Palestina, aproape toate bisericile sunt distruse. Excepție face Biserica Nașterii, deoarece pe fațada bisericii se află o reprezentare a celor trei magi în costume persane. Soldații recunosc în aceștia pe strămoșii lor, iar biserica este astfel salvată. Astăzi ea face parte dintr-un amplu proces de restaurare.

Steaua de la Betleem și catapeteasma sunt donate de domnitori români

Pentru români sunt importante cel puțin două odoare de mare preț. În primul rând, catapeteasma bisericii, care a fost dăruită de domnitorul Șerban Cantacuzino, după ce vechiul iconostas a fost luat de latini în 1689 și dus la Roma. În urma unui pelerinaj în Țara Sfântă, avea să se construiască în Muntenia ,,Mănăstirea Sinaia“, numită așa în amintirea pelerinajului său la Ierusalim și Muntele Sinai. Altarul bisericii se află chiar deasupra Peșterii, dar până acolo toți pelerinii se închină mai întâi icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, numită „Bethleemita“, singura icoană în care Fecioara Maria zâmbește.

Al doilea obiect românesc foarte important, după catapeteasmă, este chiar steaua ce marchează locul Nașterii. Aceasta este incrustată într-o mare lespede de piatră, iar inscripția de pe ea mărturisește: „Aici S-a născut Iisus Hristos, din Fecioara Maria. 1717“. Inscripția este în limba latină deoarece în anul 1717, atunci când a fost așezată această stea, biserica era sub stăpânire catolică.

Steaua este o donație din partea familiei Mavrocordat, deși există și păreri care susțin că aceasta ar fi fost donată de către Sfântul Constantin Brâncoveanu sau de Ștefan Cantacuzino. Important este că această stea a fost donată de către un domnitor din Țara Românească, în numele poporului său. Steaua de argint are paisprezece colțuri, fiecare reprezentând cele paisprezece neamuri, câte au fost de la Avraam la David, apoi de la David la strămutarea în Babilon, și apoi de la strămutarea în Babilon până la Hristos.