La alegerile astea, am fost preşedintele uneia dintre cele 197 secţii de vot din sectorul 5.
M-am întâlnit, cum scrie la regulament, la ora 6 cu ceilalţi opt membri ai biroului (cel de la Alianţa Noastră îmi spusese la telefon că nu vine, că are probleme cu soţia), am văzut că sigiliul e intact şi am pătruns în sala de clasă în care aveam să petrecem restul zilei.
Am repartizat la mese membrii biroului, doi câte doi, în ordinea de pe borderou: reprezentantul PSD cu cel al PNL, domnul de la PRU cu frumoasa doamnă de la UDMR, tânăra de la USR cu pensionara ALDE. Ziua a curs lent, fără incidente. Cel mai grav a fost că unul dintre alegători a scăpat ştampila în urnă. Din când în când, soseau echipe de sprijin de la partide, cu de-ale gurii pentru reprezentanţi. Am observat că cea mai mare grijă pentru om a manifestat-o PSD, al cărui reprezentant a primit diverse chestii de vreo cinci ori (ce-i drept, mi s-a plâns la un moment dat de cartofii prăjiţi, care erau mucegăiţi). Reprezentanţii PNL şi UDMR erau aprovizionaţi de aceeaşi echipă – o optimizare inteligentă. Cea mai oropsită a fost fata de la USR, căreia unul dintre candidaţii partidului i-a adus un sandviş abia pe la 7 seara. Eu, locţiitorul şi operatoarea de calculator, neavând apartenenţă de partid, ne-am descurcat prin mijloace proprii.
A venit ora 21, ora închiderii urnelor. Sigilăm urnele, ar trebui să sigilăm şi ştampilele, numai că, v-am zis, una e în urnă, iar urna e sigilată. Numărăm buletinele rămase nefolosite. De numărat e simplu, chestia e că la regulament zice că trebuie şi scris „anulat“ pe fiecare şi ştampilat – şi nu-s puţine. În sfârşit, desfacem urnele (găsim ştampila pierdută), ne apucăm de numărat, aşezăm buletinele frumos, teancuri pe partide – nu-i uşor, la Cameră sunt 33 de competitori. Un test de atenţie – în urna pentru Cameră sunt şi buletine pentru Senat şi viceversa.
Mai verific o dată să nu fi scăpat un PSD în teancul de USR, ne apucăm să scriem procesele-verbale – ghinion! La Cameră sunt două buletine în minus; la Senat, unul în plus. Luăm teancurile la rând, găsim două buletine unul într-altul, unul de Cameră rătăcit printre alea de Senat, refacem socotelile, verificăm cu tableta. Ura, toate cheile de control sunt în regulă! Mai durează vreo jumătate de oră până scriem pe curat procesele-verbale, semnează toată lumea, punem totul în dosare, dosarele în saci, sacii sigilaţi. Mulţumesc şi îmi iau la revedere de la membrii biroului, rămân doar cu sacii, locţiitorul şi operatoarea de calculator, mă uit la ceas, e 11:30.
Dăm să plecăm, dar poliţistul îmi spune că trebuie să aşteptăm, să termine toate cele cinci secţii din şcoală, că nu se pot face mai multe transporturi. Între timp, încă una dintre secţii a terminat, alta e aproape gata. Celelalte două mai au de luptat cu cheile de control. Negociem, până la urmă plecăm, reprezentanţii de la trei secţii, cu microbuzul.
Ajungem pe Sărindar, unde e sediul Oficiului Electoral de sector. Strada e blocată de microbuze care aşteaptă la rând să fie descărcate. Între timp, vine o doamnă, ne spune ce trebuie să avem la îndemână şi că dosarele cu procesele-verbale trebuie sigilate. Asta nu ştiam, scotocim pe întuneric după lipici, tuşiere, încropim nişte sigilii – ale naibii, nu se lipesc pe cartonul lucios al dosarelor.
Pe la 1, intrăm în sediu. Predăm buletinele de vot, rechizitele, telefoanele. Rămânem cu dosarele şi ştampila de control. Primim bon de ordine. Locţiitorului i se spune să plece acasă (de ce a trebuit să mai vină până aici?). Aştept. Sunt strigat, intru în sala Biroului. Un domn se miră că am sigilat dosarele, mi le ia în primire, se uită atent la buletinele nule, mă pune să scriu în procesele-verbale că ştampilele erau intacte, îmi spune să plec. Nu de tot, mă duc în altă sală de așteptare, ticsită de oameni, unii pe scaune, alţii în picioare. Unii moţăie, alţii se chinuiesc să îndrepte greşelile din procesele-verbale. Cel mai frecvent, le lipsesc semnăturile membrilor birourilor de pe fiecare pagină (nu scria nicăieri că ar fi necesare, nici nu există rubrică în formular, dar s-a spus la instructaj). Le plastografiază la repezeală, pe genunchi.
Din când în când, apare „şeful“, care strigă numerele fericiţilor ce pot preda ştampila de control şi apoi pleca acasă. După ce sunt chemat să îndrept omisiunea de a scrie că dimineaţă am găsit sigiliile intacte, pe la 4 plec, în sfârşit, acasă. După vreo jumătate de oră, reuşesc să găsesc şi un taxi care acceptă să meargă în cartierul meu.
P.S.: Remuneraţia am primit-o înainte de Crăciun. Celor aproape 2.000 de membri ai birourilor de votare din sectorul 5 le-au fost alocate doar două zile, asta însemnând că a trebuit să mai petreacă trei ore la coadă, în stradă. Eu am avut noroc, începuse lapoviţa, a venit o televiziune şi a filmat, primarului i s-a făcut milă de noi şi ne-a lăsat să stăm la coadă în hol. Aferim.
