2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăTechPNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului

PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului

PNL solicită demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului, a anunțat, vineri, prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu.

"PNL cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului, care a abandonat rolul, misiunea și atribuțiile instituției pe care o conduce și probează, nu pentru prima oară, lipsa profesionalismului necesar demnității pe care ratează să o reprezinte cu onoare și știința de carte. Rolul Avocatul Poporului este să apere cetățenii în fața abuzurilor, nu să netezească drumul unor condamnați către funcții publice înalte în statul român, respectiv în Guvernul României", afirmă un comunicat semnat de Cătălin Predoiu.

Demersul PNL este generat de inițiativa lui Victor Ciorbea de a cere Curții Constituționale să declare neconstituțională regula care interzice prezența în Guvern a persoanelor cu dosare penale. Cătălin Predoiu susține că Avocatul Poporului a folosit argumente "neîntemeiate juridic și moral".

"Din păcate pentru cetățeni, Victor Ciorbea a decăzut mult sub cerințele de profesionalism și demnitate impuse de funcția de Avocat al Poporului și a preferat să rămână un simplu servant politic al unor interese personale. Dl Ciorbea face avocatură personal pentru dl Dragnea din înalta funcție de Avocat al Poporului, pe bani publici, pe banii cetățenilor! Demisia sa este un minim act de reparație morală pentru interesele publice, după care dl Ciorbea poate deveni avocat cu simbrie al dlui Dragnea", susține Cătălin Predoiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă