Ziarul „România liberă“, care aniversează în acest an 140 de ani de la fondare, continuă serialul dedicat eroilor şi faptelor care au făcut posibilă proclamarea independenţei, pe 10 mai 1877.
Un personaj care a jucat un rol-cheie este astăzi aproape uitat. E vorba despre Vasile Boerescu. El este deputatul care, pe 9 mai 1877, l-a interpelat pe ministrul Afacerilor Străine, Mihail Kogălniceanu, în plenul Camerei Deputaţilor, asupra chestiunii independenţei de stat.
Interpelarea lui Vasile Boerescu venea în contextul în care tunurile turceşti bombardau aşezările de pe malul românesc al Dunării, iar artileria românească de la Calafat bombarda Vidinul. Schimbul de focuri era consecinţa permisiunii acordate de principele Carol I trupelor ruseşti de a traversa teritoriul României.
Mihail Kogălniceanu a profitat de interpelarea lui Vasile Boerescu pentru a afirma că, de facto, România este stat independent.
A urmat o rezoluţie adoptată de Camera Deputaţilor în sensul proclamării independenţei, urmată de o rezoluţie similară adoptată de Senat. A doua zi, pe 10 mai 1877, exact în ziua în care aniversa 11 ani de domnie, Principele Carol I al României a promulgat şi a publicat în Monitorul Oficial legea referitoare la declararea independenţei de stat.
Tot prin aceeaşi lege, sumele care ar fi trebuit plătite din bugetul României cu titlul de tribute către Poarta Otomană erau redirecţionate spre înzestrarea armatei.
O anecdotă relatată de profesorul Călin Felezeu de la Universitatea „Babeş-Bolyai“, unul dintre marii specialişti în turcologie, arată că, în acel context al proclamării independenţei, Vasile Boerescu avea să îşi lege numele şi de unul dintre cele mai populare feluri de mâncare din gastronomia românească: mititeii. Bineînţeles, aceşti cârnăciori fără membrană, cum erau numiţi până la 1877, erau deja prezenţi în gastronomia românească – şi nu numai. Însă relatările vremii îl înfăţişează pe Vasile Boerescu binedispus, aflat la restaurantul Capşa din Bucureşti pentru a sărbători proclamarea independenţei.
Acolo, el a cerut o baterie şi nişte mititei. Bateria era formată din sticle de vin şi de sifon, pentru că sticlele de sifon aminteau de forma tunurilor româneşti de la Calafat care îi bombardau pe turci, iar mititei erau botezate proiectilele care erau trase de români peste Dunăre.
Pentru că Vasile Boerescu era o adevărată celebritate şi pentru că era foarte iubit pentru curajul şi originalitatea sa, numele cârnăciorilor fără membrană a rămas mititei.
Vasile Boerescu nu a fost doar un om politic original şi curajos, ci şi unul dintre cei mai importanţi intelectuali români.
Născut la Bucureşti în 1830, el s-a remarcat pentru prima dată în timpul Revoluţiei de la 1848. În acea perioadă, el era elev la Liceul „Sfântul Sava“. A luat parte la revoluţie şi, după înăbuşirea acesteia, a fost arestat. Motivele arestării erau reprezentate de două articole incisive publicate de tânărul Vasile Boerescu, articole care aveau titlurile „Către fraţii reacţionari“, respectiv „Fraţilor cetăţeni“. A fost eliberat după câteva luni de detenţie şi a putut să îşi reia studiile.
Vasile Boerescu a urmat o perioadă de pregătire la Şcoala de Drept din Bucureşti, apoi a plecat la Facultatea de Drept din Paris. În 1855 şi-a luat licenţa, iar în 1857 a obţinut doctoratul. În perioada studenţiei de la Paris, în contextul izbucnirii Războiului Crimeii, Vasile Boerescu a militat pentru drepturile politice ale naţiunii române şi pentru unirea ţărilor române. Vasile Boerescu s-a întors în ţară şi s-a implicat în politică în tabăra unionistă, unde se regăseau cei mai mulţi dintre revoluţionarii de la 1848. Vasile Boerescu a fondat ziarul „Naţionalul“, una dintre cele mai influente publicaţii care militau în favoarea Unirii.
Omul care a găsit soluţia Unirii de la 1859
A fost ales deputat în Adunarea Electivă, cea care, în conformitate cu Convenţia de la Paris, trebuia să aleagă un domnitor al Valahiei. Vasile Boerescu a dat dovadă de geniu politic. În ianuarie 1859, într-o şedinţă a Adunării Elective prezidată de mitropolitul ortodox al Ungro-Vlahiei, Nifon, deputatul Vasile Boerescu a propus alegerea pe tronul de la Bucureşti a proaspătului domnitor al Moldovei, Alexandru Ioan Cuza. Vasile Boerescu a argumentat prin faptul că doar astfel vor fi depăşite dezbinarea şi ura politică ce cuprinseseră Adunarea de la Bucureşti. Propunerea sa a fost votată şi, astfel, românii au ştiut să treacă peste voinţa Marilor Puteri, care doreau să impună domnitori separaţi la Iaşi şi la Bucureşti.
Vasile Boerescu a fost inspirat şi a argumentat juridic dubla alegere prin recursul la modelul reprezentat de Suedia şi de Norvegia, care aveau acelaşi monarh.
În plan parlamentar, Vasile Boerescu s-a remarcat din nou prin clarviziune în 1866, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. Deşi nu fusese implicat în complotul organizat împotriva domnitorului, Vasile Boerescu a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil pentru salvarea Unirii, care nu era recunoscută internaţional decât pe durata domniei lui Alexandru Ioan Cuza. El a făcut parte din delegaţia românească ce a mers la Düsseldorf, la Palatul Jagerhoff, pentru a-l convinge pe principele Karl von Hohenzollern-Sigmaringen să accepte tronul Principatelor Unite. Astfel, şi prin eforturile sale, a fost fondată Dinastia Română, prin Carol I.
Întors în ţară, Vasile Boerescu a făcut parte din Adunarea Constituantă. În 1866, avea să fie votată prima lege constituţională în adevăratul sens al cuvântului din istoria României. Constituţia respectivă, printre părinţii căreia se număra Vasile Boerescu, era printre cele mai bune legi de acest fel din Europa. De exemplu, printre altele, Constituţia de la 1866 interzicea confiscarea averii şi pedeapsa cu moartea, două prevederi care au trebuit reintroduse în circuitul juridic românesc după căderea comunismului.
Pentru prima dată, Constituţia din 1866 consacra utilizarea numelui oficial de România, în locul celui de Principatele Unite. De asemenea, din 1866, Vasile Boerescu a fost ales deputat în mai multe legislaturi, iar în această calitate a avut prilejul să îl interpeleze pe Mihail Kogălniceanu în privinţa independenţei României.
Ministru sub doi suverani
Vasile Boerescu a făcut parte şi din diferite guverne, atât sub Alexandru Ioan Cuza, cât şi sub Carol I. El a fost director al Eforiei Şcolilor, apoi ministru al Justiţiei, ministru al Afacerilor Străine, dar şi ministru al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice. Vasile Boerescu a mai îndeplinit funcţii de membru al Consiliului Superior al Instrucţiunii Publice şi de vicepreşedinte al Consiliului de Stat. În aceste calităţi, el a fost un actor activ în procesul de adoptare a reformelor care au transformat România dintr-o ţară cvasimedievală într-un stat modern.
În paralel cu activitatea jurnalistică, cu cea politică, cu cea din administraţia de stat, Vasile Boerescu a avut şi o carieră didactică remarcabilă. În anul 1857, el a devenit profesor de Drept Comercial la Liceul „Sfântul Sava“. În 1859, a fost promovat profesor la Şcoala de Drept din Bucureşti, care avea să devină Facultatea de Drept. În 1871, Vasile Boerescu a fost numit rector al Universităţii din Bucureşti, printr-un decret semnat de Principele Carol I al României, iar în 1873 a fost numit decan al Facultăţii de Drept.
Vasile Boerescu a fost unul dintre artizanii primului tratat internaţional care recunoştea individualitatea României faţă de Imperiul Otoman.
Este vorba de Convenţia Comercială din 1875 cu Imperiul Austro-Ungar. Această Convenţie a fost considerată, pe bună dreptate, drept prologul proclamării independenţei României şi a avut rolul principal de a pregăti opinia publică internaţională cu privire la acest pas.
Vasile Boerescu a fost unul dintre artizanii primului tratat internaţional care recunoştea individualitatea României faţă de Imperiul Otoman.
Vasile Boerescu a fondat ziarul „Naţionalul“, una dintre cele mai influente publicaţii care militau în favoarea Unirii.
Vasile Boerescu (1 ianuarie 1830 – 18 noiembrie 1883) a fost un susținător al ideilor liberale moderate
Proclamarea independenței României
Alexandru Ioan Cuza (20 martie 1820 – 15 mai 1873)
Regele Carol I (20 aprilie 1839 – 10 octombrie 1914)
